Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

REVOLUȚIONAR Ministerul Muncii va lansa UN SITE NOU, ce va conține toate cele 180 de servicii publice din subordine

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Violeta Alexandru

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a lansat, joi, site-ul http://servicii.mmuncii.gov.ro/, primul inventar al tuturor celor 180 de servicii publice și beneficii furnizate instituțiile aflate în subordinea MMPS.

„Site-ul tematic a fost gândit ca o aplicație simplă și intuitivă, astfel încât oricine are nevoie de informații despre un beneficiu sau serviciu public să poată găsi într-un singur loc date privind documentele necesare pentru depunerea dosarului precum și formularele / cererile-tip aferente”, conform unui comunicat al Ministerului, conform Mediafax.

Citește și: BREAKING Raluca Turcan anunță UN NOU VAL de angajări de răspundere

În prezent, doar 39 din cele 180 de formulare aferente serviciilor și beneficilor sociale pot fi transmise prin mijloace electronice (email sau portal online), iar durata de completare a unui formular variază de la cinci până la peste 40 de minute.

Cel mai rapid poate fi completat formularul pentru Completarea veniturilor salariatului prin acordarea a 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj (ANOFM). Formularele pentru obținerea indemnizației de creștere copil, respectiv a venitului minim garantat (ANPIS) necesită aproximativ 30 – 40 de minute pentru a fi completate. Formularul cel mai lung, al cărui timp de completare depășește 40 de minute, este pentru obținerea pensiei internaționale (de la CNPP).

„Nu pot estima când va veni ziua în care utilizatorii de internet vor trimite cererile, dar și documentele justificative prin email/online, urmând a fi verificate astfel încât persoana să fie programată și să se deplaseze la sediul instituției vizate o singură dată, la o oră stabilită. Există deja instituții care fac acest lucru în România și care rezistă în fața suspiciunilor de lipsă de securitate pentru că au înțeles că vremurile s-au schimbat, iar informatizarea trebuie să intre adânc în practica de lucru din administrație”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Din cele 180 de beneficii și servicii prestate de MMPS și agențiile din subordine / sub autoritate, doar pentru 106 există formulare tip. Pentru 67 de servicii și beneficii, cererile pentru depunerea dosarului trebuie scrise de mână, se precizează în comunicat.

Site-ul tematic http://servicii.mmuncii.gov.ro/ va fi actualizat în mod constant și reprezintă un prim pas în vederea implementării integrate a strategiei pentru digitalizarea serviciilor publice de către MMPS și instituțiile din subordine / sub autoritate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.