Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezerva de cadre a PNL: Traseist trecut prin cinci partide, pus şef la Fondul de Contragarantare

traseism

Guvernul l-a pus şef al Fondului Român de Contragarantare, poziţie care asigură o leafă mai mare decât a preşedintelui Iohannis, pe Alin Văleanu, un liberal trecut prin patru partide, notează adevarul.ro.

Liberalul Alin Văleanu este din 19 aprilie noul preşedinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC), adică instituţia care ajută întreprinderile mici şi mijlocii, prin preluarea unei părţi a riscului asumat de fondurile de garantare, în momentul în care contractează împrumuturi.

La fel ca Iohannis, Văleanu a fost profesor de fizică. Prima facultate terminată a fost cea de fizică, la Universitatea din Bucureşti (1996-2000), apoi a făcut studii postuniversitare de programator la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (2000-2001), iar în 2020 a urmat şi cursurile Universităţii Naţionale de Apărare. Din 2000 până în 2016 a lucrat în asigurări, vânzări de maşini şi în sistemul bancar, iar ultimul loc de muncă (2016-2019), înainte de a ajunge la Secretariatul General al Guvernului şi la FRC, a fost de manager al unei firme care se ocupa de „conversia electronică a documentelor fizice”.

Alin Văleanu şi-a început cariera politică în Partidul România Mare (PRM), în 2009 fiind candidat pentru Parlamentul European, dar nu a avut nicio şansă să fie ales, din moment ce era pe locul 23. După experienţa în PRM, Alin Văleanu s-a reprofilat spre Partidul Noua Generaţie, formaţiune condusă de omul de afaceri George Becali. Actualul liberal a fost chiar preşedinte şi membru fondator al PNG Buzău, La alegerile parlamentare din 2012 a candidat pe listele Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD), formaţiune care a intrat în Parlament, după ce a obţinut aproape 14% şi 68 de mandate. Însă printre parlamentari nu a fost şi Alin Văleanu. Acesta s-a înscris în Partidul Social Românesc, înfiinţat de Mircea Geoană, în martie 2015. Văleanu a fost preşedintele fondator al PSRO Buzău, dar şi-a dat demisia în aprilie 2016. Din 19 aprilie 2016, Alin Văleanu a intrat în PNL, în echipa care atunci îl avea responsabil pe Teodor Atanasiu, fost secretar general al PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.