Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezerva Federală a SUA anunță o gripare a economiei pe termen lung: undă de șoc la nivel mondial

zf.ro
grafic scadere

Încetinirea economiei americane va continua probabil, din cauza restricţiilor care sunt impuse pentru a controla epidemia de coronavirus, iar americanii vor fi nevoiţi să înveţe să trăiască cu virusul pentru restul anului, au declarat miercuri doi oficiali ai Rezervei Federale (Fed), transmite Reuters.

Citește și: ULTIMA ORĂ Bucureștiul și 10 județe din țară, incluse de Germania pe lista 'zonelor de risc'

Cheltuielile de consum vor rămâne probabil scăzute, comparativ cu cele din trecut, oamenii evitând activităţile care necesită o interacţiune socială mare, din motive de sănătate, a declarat preşedintele Fed Boston, Eric Rosengren, în timpul unui eveniment online organizat de Camera de Comerţ South Shore din Massachusetts.

”Estimarea pentru evoluţia economiei americane în această toamnă este destul de incertă, dar opinia este că încetinirea recentă a activităţilor economice pe care au observat-o în datele de înaltă frecvenţă probabil va continua”, a spus Rosengren.

În condiţiile în care este improbabil ca un vaccin să fie gata în viitorul imediat, consumatorii şi companiile au nevoie de un plan pentru gestionarea riscurilor legate de virus în toamnă şi în iarnă, a mai arătat acesta.

Preşedintele Fed Dallas, Robert Kaplan, şi-a exprimat îngrijorări similare, afirmând în timpul unui eveniment organizat prin webcast cu Camera de Comerţ Lubbock din Texas că americanii trebuie să înveţe ”să trăiască” cu virusul, folosind măsuri de siguranţă, cum ar fi măştile, pentru ca economia să rămână deschisă.

Rosengren a mai spus că regiunile din ţară care au menţinut mai mult timp restricţiile beneficiază acum de o sănătate mai bună şi de cheltuieli mai ridicate. Statele care au ridicat mai devreme restricţiile au obţinut o creştere a activităţilor economice de scurtă durată, care a încetinit apoi în urma creşterii numărului de infecţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.