Rezultate înregistrate miercuri, în etapa a 9-a din Serie A

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-10-2025 02:33

Actualizat: 30-10-2025 02:55

Article thumbnail

Sursă foto: Eni

Echipa Inter Milano, antrenată de românul Cristi Chivu, a întrecut miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia AC Fiorentina, în etapa a 9-a din Serie A, informează news.ro.

Interul lui Chivu a dominat jocul la toate capitolele, dar a deschis scorul târziu, în minutul 66, atunci când Hakan Calhanoglu l-a surprins pe portarul De Gea cu un şut plasat, din afara careului. După numai cinci minute Petar Sucic a majorat avantajul gazdelor, iar Hakan Calhanoglu a stabilit scorul final, din penalti, înscriind al cincilea său gol stagional şi Inter câştigă trei puncte importante în faţa formaţiei viola, pe care a învins-o cu 3-0.

Genoa, formaţia patronată de Dan Şucu, a cedat pe teren propriu, 0-2 cu Cremonese, iar Nicolae Stanciu nu s-a aflat în lot, fiind încă în perioada de recuperare după o accidentare.

În Serie A conduce Napoli,cu 21 de puncte, urmată de AS Roma (21 de puncte), Inter Milano (18 puncte) şi AC Milan (18 puncte). AC Fiorentina e pe locul 19, cu 4 puncte, în timp ce Genoa e ultima, a 20-a, cu doar 3 puncte.

Rezultate înregistrate miercuri, în etapa a 9-a din Serie A

Como – Hellas Verona 3-1 (Douvikas 9, Posch 62, Vojvoda 90+2 / Serdar 25);

Juventus Torino – Udinese 3-1 (Vlahovic 5 penalti, Gatti 67, K. Yildiz 90+6 penalti / N. Zaniolo 45+1);

AS Roma – Parma 2-1 (Hermoso 63, Dovbyk 81 / Circati 86);

Bologna – Torino 0-0;

Genoa – Cremonese  0-2 (Bonazzoli 4, 49):

Inter Milano – AC Fiorentina 3-0 (Hakan Calhanoglu 66, 88 penalti, Sucic 71).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri