Rezultate parţiale ale alegerilor parlamentare din Spania: Socialiştii câştigă, Popularii se prăbuşesc. Surpriza Vox

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-04-2019

Actualizat: 29-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Cristina Quicler/AFP/Getty Images

După numărarea a peste 60% din voturi, Partidul Socialist (PSOE) se situează pe primul loc cu 29.45 % din sufragii şi ar obţine 124 de locuri în Parlament, mai mult comparativ cu cele 85 obţinute la scrutinul legislativ din 2016, dar departe de majoritatea absolută de 176 din totalul de 350 de locuri de deputaţi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Vezi CÂTE ouă poţi mânca în ziua de Paşte, fără să îţi dai FICATUL peste cap

PSOE se va vedea aşadar nevoit să formeze o coaliţie eterogenă pentru a continua să guverneze Spania. 

Conservatorii din Partidul Popular (PP) se situează pe locul al doilea, cu 16% din voturi, adică 65 de locuri, cu mult sub cifra reuşită în 2016, când a obţinut 137 de locuri. 

Liberalii din formaţiunea Ciudadenos ar obţine în jur de 57 de locuri, faţă de 32 în 2016. 

Partidul de extremă dreapta Vox confirmă intrarea în Parlament, obţinând 9.97% din sufragii şi 23 de locuri. 

Vox, o formaţiune politică practic necunoscută înainte de a-şi face intrarea pe scena politică în parlamentul Andaluziei anul trecut, a dus la renaşterea extremei drepte într-o ţară în care acest curent devenise nesemnificativ după moartea lui Franco în 1975. Partidul a câştigat destul de rapid popularitate, atrăgând electorat din rândurile susţinătorilor PP şi Ciudadenos.

CITEȘTE ȘI: Elimină rapid durerea de cap, măsea şi nu numai: Top 10 cele mai eficiente analgezice

Chiar dacă şi-ar uni forţele, aceste trei partide nu ar putea re-edita succesul obţinut în Andaluzia, fieful PSOE, unde au reuşit să-i detroneze pe socialişti la începutul anului. 

Participarea la vot a fost masivă, 75.41 %, cu aproape 9% mai mult decât în 2016, potrivit ministerului de interne de la Madrid.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri