DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rezultate promițătoare ale unui tratament menit să reducă riscul de infectare cu COVID între membrii aceleiaşi familii

USA Today
medicamente pastile

Laboratorul american Regeneron şi partenerul său elveţian Roche au dezvăluit luni noi rezultate ale unor studii clinice promiţătoare pentru un cocteil experimental menit să reducă riscul de infecţie COVID-19 în gospodăriile în care o persoană este afectată de această boală, relatează AFP, conform AGERPRES.

Studiile de fază 3, care corespunde celei mai avansate faze a cercetărilor clinice, efectuate pentru a se evalua combinaţia de casirivimab şi imdevimab în gospodăriile în care o persoană a fost infectată, şi-au atins obiectivul primar şi principalele obiective secundare, a anunţat laboratorul american într-un comunicat.

Administrat prin injecţie subcutanată, într-o doză de 1.200 mg, tratamentul a redus riscul de infecţie simptomatică cu 81% la pacienţii care nu erau infectaţi la momentul la care au început studiile.

La persoanele care au dezvoltat simptome de infecţie COVID-19 simptomele au dispărut mai repede, într-o săptămână, în medie, comparativ cu trei săptămâni la pacienţii cărora li s-a administrat un placebo, a detaliat partenerul elveţian Roche, într-un comunicat emis separat, care a prezentat la rândul său rezultatele acestor teste.

Desfăşurate împreună cu Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite, aceste studii clinice au vizat evaluarea acestui tratament la pacienţii neinfectaţi, care nu prezentau anticorpi sau simptome şi care locuiau într-o gospodărie în care o persoană fusese diagnosticată pozitiv în cursul unei perioade precedente de patru zile. Studiile au fost realizate pe 1.505 persoane.

''Cu peste 60.000 de americani care continuă să fie diagnosticaţi pozitiv pentru COVID-19 în fiecare zi, acest cocteil de anticorpi REGEN-COV poate ajuta la asigurarea unei protecţii imediate la persoane nevaccinate, care sunt expuse virusului'', a declarat doctor George D. Yancopoulos, preşedintele şi directorul ştiinţific al companiei Regeneron, citat în comunicat.

Levi Garraway, directorul medical al Roche, a subliniat, de asemenea, că, deşi vaccinările avansează la nivel global, ''se menţin nevoile medicale critice'' pentru ''prevenirea infecţiilor şi asigurarea protecţiei imediate împotriva COVID-19 la persoanele aflate în contact strâns''.

Roche, numărul unu mondial în oncologie, a încheiat în august un parteneriat cu Regeneron pentru a dezvolta, produce şi distribui această terapie dublă, dar şi pentru a efectua demersurile de omologare la autorităţile sanitare din afara Statelor Unite.

Cele două grupuri urmează să transmită cu rapiditate rezultatele acestor studii către autorităţile sanitare, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.