Rezultatele înregistrate sâmbătă în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-10-2025 04:54

Article thumbnail

Sursă foto: Sky Sports

Naţionala Turciei a surclasat Bulgaria cu 6-1, sâmbătă seara, la Sofia, într-un meci din preliminarii Cupei Mondiale de fotbal din 2026. Scorul a fost egal la pauză, 1-1, după care turcii s-au dezlănţuit în repriza secundă, marcând de cinci ori. Arda Guler, Kenan Yildiz (2), Zeki Celik şi Irfan Can Kahveci au marcat pentru oaspeţi, la care se adaugă autogolul lui Viktor Popov, informează AGERPRES.

Această victorie vine la o lună după ce Turcia era umilită acasă de Spania cu 6-0.

Albania a întrecut Serbia cu 1-0, la Leskovac, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Rey Manaj (45+1).

Spania, campioana europeană en titre, a dispus de Georgia cu 2-0, prin golurile marcate de Yeremy Pino şi Mikel Oyarzabal (din lovitură liberă), dar a ratat şi un penalty, prin Ferran Torres.

La georgieni a jucat, timp de 86 de minute, mijlocaşul Anzor Mekvabişvili (Universitatea Craiova).

Italia a câştigat cu 3-1 în Estonia, prin golurile semnate de Moise Kean, Mateo Retegui (care a ratat şi un penalty), Pio Esposito, respectiv Rauno Sappinen. La baltici, fundaşul Joonas Tamm (Sepsi OSK) a fost rezervă.

Portugalia a câştigat greu în faţa Irlandei, cu 1-0, prin golul lui Ruben Neves (90+1), însă Cristiano Ronaldo a ratat un penalty în min. 75.

Norvegia a surclasat Israelul cu 5-0, într-o partidă în care Erling Haaland a reuşit un hat-trick (27, 63, 72) şi a ratat un penalty. Scandinavii au beneficiat de două autogoluri.

Rezultatele înregistrate sâmbătă


Grupa E
Bulgaria - Turcia 1-6
Au marcat: Radoslav Kirilov 13, respectiv Arda Guler 11, Viktor Popov (autogol) 49, Kenan Yildiz 52, 56, Zeki Celik 65, Irfan Can Kahveci 90+3.

Spania - Georgia 2-0
Au marcat: Yeremy Pino 24, Mikel Oyarzabal 64.
Ferran Torres (Spania) a ratat un penalty în min. 30 (a apărat Ghiorghi Mamardaşvili).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Spania 3 3 0 0 11-0 9
2 Turcia 3 2 0 1 9-9 6
3 Georgia 3 1 0 2 5-5 3
4 Bulgaria 3 0 0 3 1-12 0

Grupa F
Ungaria - Armenia 2-0
Au marcat: Daniel Lukacs 56, Zsombor Gruber 90+4.

Portugalia - Irlanda 1-0
A marcat: Ruben Neves 90+1.
Cristiano Ronaldo (Portugalia) a ratat un penalty în min. 75 (a apărat Caoimhin Kelleher).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Portugalia 3 3 0 0 9-2 9
2 Ungaria 3 1 1 1 6-5 4
3 Armenia 3 1 0 2 2-8 3
4 Irlanda 3 0 1 2 3-5 1

Grupa I
Norvegia - Israel 5-0
Au marcat: Anan Khalaili (autogol) 18, Erling Haaland 27, 63, 72, Idan Nachmias (autogol) 28.
Erling Haaland a ratat un penalty în min. 6 (a apărat Daniel Peretz).

Estonia - Italia 1-3
Au marcat: Rauno Sappinen 76, respectiv Moise Kean 5, Mateo Retegui 38, Pio Esposito 74.
Mateo Retegui a ratat un penalty în min. 30 (a apărat Karl Hein).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Norvegia 6 6 0 0 29-3 18
2 Italia 5 4 0 1 15-8 12
3 Israel 6 3 0 3 15-16 9
4 Estonia 6 1 0 5 6-16 3
5 Moldova 5 0 0 5 3-25 0

Grupa K
Letonia - Andorra 2-2
Au marcat: Dmitrijs Zelenkovs 41, Vladislavs Gutkovskis 55 - penalty, respectiv Moises San Nicolas 33, Ian Oliveira 78.
Cartonaş roşu: Joel Guillen (Andorra) 90+2.

Serbia - Albania 0-1
A marcat: Rey Manaj 45+1.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Anglia 5 5 0 0 13-0 15
2 Albania 6 3 2 1 6-3 11
3 Serbia 5 2 1 2 4-6 7
4 Letonia 6 1 2 3 4-8 5
5 Andorra 6 0 1 5 2-12 1

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte

Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri