Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Richard al III-lea', noua producţie a Teatrului 'Andrei Mureşanu', montată în dublă perspectivă

teatrulalba.ro
teatru sala alba

"Richard al III-lea", noua producţie a Teatrului "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe, care va avea premiera pe 10 noiembrie, a fost montată într-o dublă perspectivă, atât pentru scenă, cât şi pentru vizionare online.

Potrivit conducerii teatrului, perspectiva offline este una circulară, realizată prin dispunerea locurilor spectatorilor pe trei laturi, în această variantă spectatorul fiind transpus în mijlocul acţiunii, iar perspectiva online este concepută pentru tehnologia VR360 şi conferă singularitate, în sensul în care i se adresează unui singur spectator care devine parte din acţiune.

"Între între varianta gândită pentru spaţiul scenic şi filmarea VR360 vor exista şi câteva diferenţe interesante privind modul de acţiune a personajelor în acelaşi context", se arată într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

Reprezentanţii teatrului menţionează că spectacolul, regizat de Eugen Gyemant, este o abordare postmodernă a piesei celebrului dramaturg William Shakespeare şi a fost realizat cu sprijinul Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

"Atât costumele, cât şi decorul sunt aduse în actualitate, dar păstrează o serie de elemente care sugerează stilul epocii victoriene. În plus, regizorul a rămas fidel faţă de textul original, ceea ce face ca montarea să fie o combinaţie reuşită între nou şi vechi. Spectacolul 'Richard al III-lea', în varianta lansată de TAM, a primit sprijinul financiar al AFCN datorită noutăţii pe care o aduce. Această noutate se traduce prin realizarea producţiei într-o dublă perspectivă, offline şi online. (...) Când va fi gata, varianta VR360 a spectacolului va putea fi urmărită pe oricare dintre cele două platforme www.teatruvr.ro şi www.VR-hall.com. Datorită sprijinului financiar al AFCN, obţinut prin intermediul Asociaţiei Sprait, care a depus proiect în acest sens şi care este partener al TAM, accesul la această versiune va fi gratuit pe ambele platforme", se mai spune în comunicat.

Premiera va avea loc miercuri, de la ora 18,00, iar intrarea în sala de spectacole se va face pe bază de bilet, cu respectarea normelor anti-COVID, respectiv cu certificat verde valabil.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.