Rihanna şi şeful Twitter au donat 4,2 milioane de dolari pentru ajutorarea victimelor violenţei domestice

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-04-2020

Actualizat: 10-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: vulture.com

Fundaţia cântăreţei Rihanna, Clara Lionel Foundation, şi Jack Dorsey, CEO al companiei Twitter, au anunţat că vor dona 4,2 milioane de dolari unui fond special înfiinţat de primăria din Los Angeles pentru ajutorarea victimelor violenţei domestice, care nu pot merge acasă în perioada pandemiei.

Donaţia a fost anunţată după ce au apărut informaţii potrivit cărora cel puţin 90 de persoane sunt refuzate săptămânal de adăposturile pentru victime ale violenţei domestice pentru că sunt mult prea aglomerate de la impunerea, luna trecută, a măsurilor de izolare socială, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit Mediafax.ro.

Vezi si: Economistul-șef BNR, Valentin Lazea: României nu îi este permis ceea ce le este permis statelor dezvoltate .

Donaţia va acoperi cheltuielile pentru cazare, masă şi consiliere psihologică necesare săptămânal pentru 90 de victime, timp de zece săptămâni, şi apoi pentru alte 90 de victime, alte două luni şi jumătate după perioada iniţială.

Numărul cazurilor de violenţă domestică a crescut semnificativ la nivel mondial de la debutul pandemiei de COVID-19, în contextul în care familiile sunt obligate să se izoleze la domiciliu, potrivit TMZ.

Citește și: Liderul Cartel Alfa: prin șomajul tehnic, salariile bugetarilor vor fi tăiate cu cel puțin 35%

La începutul acestei săptămâni, Jack Dorsey şi-a donat 28% din avere, respectiv 1 miliard de dolari, eforturilor de stopare a pandemiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri