Rihanna va lansa un nou album în 2019

Autor: George Traicu

Publicat: 24-12-2018

Actualizat: 24-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: vulture.com

Cântăreaţa Rihanna a confirmat speculaţiile privind lansarea unui nou album în 2019, anunţă Variety.

Ea a fost întrebată pe Instagram de un fan când va fi lansat următorul album. Răspunsul cântăreţei a fost "2019".

Albumul ar fi primul lansat de Rihanna de la "ANTI" din 2016, al optulea ei disc de studio. Artista a anunţat anul acesta că s-a întors în studio, dar se cunosc puţine informaţii despre album, inclusiv colaborări sau lista pieselor.

Producătorul ei, Kuk Harrell, a scris pe Instagram că viitorul album R9 "este uimitor şi incredibil".

"ANTI" a fost nominalizat la categoria "cel mai bun album contemporan urban" şi "înregistrarea anului" la cea de-a 59-a ediţie a premiilor Grammy. Albumul reprezintă al doilea debut numărul 1 al Rihannei şi al optulea în top 10.

Cântăreaţa a jucat în "Ocean's 8" la începutul anului, interpretând un hacker, care lucrează cu o echipă de şapte femei pentru a fura bijuterii de la gala Met. Rihanna a fost invitată să susţină show-ul din pauza de la Super Bowl 2019, dar a refuzat pentru a-l susţine pe Colin Kaepernick, care a fost suspendat din NFL după ce a pus genunchiul în pământ în 2016, în timpul imnului naţional, pentru a manifesta împotriva rasismului şi a brutalităţii poliţiei faţă de comunitatea de culoare din SUA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri