Risc imens de accidente pe șoselele României: Poliția vine cu recomandările momentului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 13-07-2024

Actualizat: 13-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Poliția Română

Canicula de afară e un pericol și pentru trafic. Riscul de accidente crește, din cauza efectului căldurii asupra șoferilor, dar și asupra mașinilor. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă șoferilor adaptarea conduitei în trafic, în condițiile temperaturilor deosebit de ridicate, prognozate de Administrația Națională de Meteorologie pentru această perioadă.

Iată recomandările polițtilor:

-înainte de a porni la drum, asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale;

-atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic;

-evitați pe cât posibil călătoriile în jurul după-amiezii, în special șoferii cu probleme de sănătate;

-în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan;

-păstrați o distanță adecvată față de autovehiculul din față, pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie; folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea pasagerilor;

-încercați să vă păstrați calmul pe toată durata deplasării și să manifestați respect în trafic, întrucât comportamentul agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări tragice.

Aproape întrega țară este sub avertizare Cod roșu de caniculă până marți.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri