Riști să primești amenzi usturătoare, dacă nu ai aceste obiecte în mașină: Noile prevederi din Codul Rutier

Autor: Diana Pană

Publicat: 18-09-2024

Actualizat: 18-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În 2024, Codul Rutier impune șoferilor să aibă în vehicule echipamente esențiale, necesare pentru circulația pe drumurile publice. Nerespectarea acestor cerințe poate atrage sancțiuni severe din partea poliției, conform promotor.ro.

Conform legislației în vigoare, toate autovehiculele trebuie să dispună de următoarele echipamente obligatorii:

trusă medicală,

stingător de foc,

două triunghiuri reflectorizante.

Este important ca aceste echipamente să fie omologate și să nu fie expirate. Registrul Auto Român subliniază că „triunghiurile de presemnalizare auto trebuie să fie conforme cu Regulamentul nr. 27 CEE-ONU. Acestea pot fi comercializate legal doar dacă au Comunicare de omologare internațională, acordată de autoritățile din țările semnatare ale Acordului de la Geneva din 1958.”

Un triunghi de presemnalizare omologat va avea marcajul „E” urmat de codul țării care a emis omologarea, toate încadrate într-un cerc. De asemenea, trusa medicală și stingătorul trebuie să fie și ele omologate, iar șoferii trebuie să verifice periodic data de expirare a acestora. Produsele din trusa sanitară pot avea un termen de valabilitate limitat, iar substanța din stingător își pierde eficiența în timp.

Lanțuri antiderapante și vestă reflectorizantă

Pentru vehiculele cu o greutate de peste 3.5 tone, Codul Rutier impune utilizarea lanțurilor antiderapante pe timp de iarnă, dar numai pe drumuri acoperite de zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, șoferii acestor vehicule trebuie să aibă o vestă reflectorizantă pe care să o poarte atunci când coboară din vehicul pentru încărcare, descărcare sau reparații.

Amenzi pentru nerespectarea normelor

Poliția poate sancționa șoferii care nu au echipamentele necesare sau care le-au lăsat să expire. În astfel de cazuri, amenzile pot varia între 660 și 825 de lei, corespunzător a 4 sau 5 puncte de amendă.

Este esențial ca toți șoferii să se asigure că vehiculele lor sunt dotate corespunzător pentru a evita neplăcerile legale și pentru a contribui la siguranța rutieră.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri