Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RMGC dă afară 80% din angajaţi, 1.000 de familii din Apuseni vor fi afectate

rosia montana
000 de familii din zona minieră Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care a anunţat că va disponibiliza aproximativ 80 la sută dintre angajaţi, fiind constrânsă să-şi reducă foarte mult activitatea.
"Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei măsuri. Cumulat, circa 1.000 de familii din zona minieră a Munţilor Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei miniere", a precizat RMGC într-un comunicat, informează Mediafax.
Potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariaţi ai RMGC îşi vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie 2014peste 100 de locuri de muncă din programele sociale finanţate de RMGC se vor pierde ca urmare a reducerii de activitate, alte peste 300 de locuri de muncă de la companiile furnizoare de bunuri şi servicii (materiale de construcţii, transport, reparaţii auto, alimente, papetărie, echipamente IT, servicii de arhitectură şi proiectare etc) din Roşia Montană, din zona Munţilor Apuseni şi din judeţul Alba se estimează că se vor pierde, iar 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat în Roşia Montană şi în zonă au rămas fără niciun sprijin.
Compania RMGC, care deţine o licenţă valabilă de exploatare minieră pentru zăcământul de aur şi argint de la Roşia Montană, precizează că va menţine, la un nivel restrâns, activităţile care permit păstrarea licenţei miniere şi continuarea avizării proiectului, la care se adaugă şi un nivel minim de activităţi administrative şi de suport.
"Se va reduce la minimum numărul angajaţilor implicaţi în alte activităţi care în acest moment sunt stopate sau foarte mult restrânse - cum ar fi construcţii, restaurarea obiectivelor de patrimoniu, cercetarea şi restaurarea galeriilor miniere, restaurarea caselor din centrul istoric al localităţii, activităţi de relocare, comunicare etc. Astfel, lucrările de amenajare a galeriei Cătălina Monuleşti vor fi suspendate, lucrările de proiectare şi reabilitare ale Centrului Istoric al Roşiei Montane vor fi suspendate, lucrările de amenajare a unităţilor de primire turişti (hotelul "Primăria Veche" precum şi pensiunea din Şcoala Veche) vor fi suspendate şi toate programele de asistenţă socială şi comunitară vor fi suspendate", se mai arată în comunicat.
Compania precizează că dincolo de efectele sociale, întreruperea programelor de investiţii şi restrângerea activităţii companiei miniere pot duce la degradarea ireversibilă a patrimoniului cultural, la pierderea tuturor progreselor făcute până acum în cercetare şi restaurare, precum şi la agravarea problemelor de mediu existente.
Pe parcursul anului 2013, proiectul Roşia Montană a fost evaluat de o comisie interministerială, de o comisie interparlamentară specială şi de toţi membrii Parlamentului României, fără a exista un răspuns final cu privire la autorizarea investiţiei.
Compania Roşia Montană Gold Corporation este o societate minieră româno-canadiană care derulează proiectul minier de la Roşia Montană, aflându-se în prezent în stadiul de evaluare şi autorizare a acestuia. Proiectul ar însemna exploatarea cu cianuri a zăcământului auro-argintifer din zonă, astfel încât a stârnit numeroase controverse şi proteste.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.