DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Robert de Niro cere 6 milioane dedolari unei angajate care l-ar fi furat

www.eonline.com
robert de niro

Compania de producţie a lui Robert De Niro a dat în judecată o fostă angajată, căreia îi cere despăgubiri de 6 milioane de dolari pentru că a deturnat fonduri şi a urmărit programe Netflix în timpul programului de lucru potrivit news.ro

Canal Productions o acuză pe Chase Robinson şi pentru că a decontat facturi exorbitante de la hoteluri şi restaurante şi că s-a folosit pentru călătorii personale de milele acumulate de De Niro prin zborurile efectuate.

Plângerea a fost depusă sâmbătă la o curte de justiţie din New York. Robinson a fost angajată ca asistentă a lui De Niro în 2008. A fost ulterior promovată vicepreşedinte de producţie şi financiar al firmei, iar salariul ei pe 2019 era de 300.000 de dolari. Ea a părăsit compania în luna aprilie, în urma apariţiei unor preocupări privind sabotarea corporaţiei.

Compania susţine că ea rareori venea la birou şi că a cheltuit „un timp astronomic” urmărind programe Netflix în timpul programului. În patru zile din luna ianuarie, se mai arată în plângere, ea a vizionat 55 de episoade din serialul „Friends”. Într-una dintre zilele respective, ea a comandat prânzul de la Caviar San Francisco şi a luat cina la Paola’s Restaurant, plătind ambele mese cu cardul companiei.

În alte patru zile din luna martie, Robinson a urmărit 20 de episoade din „Arrested Development” şi 10 episoade din „Schitt’s Creek”.

„Să vizioneze show-uri pe Netflix nu reprezenta parte din obligaţiile şi responsabilităţile slujbei ei şi nici nu avea legătură cu aceasta, ci reprezenta divertisment personal în timp ce era plătită să muncească”.

Potrivit documentelor depuse, Robinson a cheltuit peste 12.500 de dolari la restaurantul Paola’s, în doi ani, 8.923 de dolari la Dean and Deluca şi Whole Foods, iar alţi 32.000 de dolari pe Uber şi taxiuri.

În scrisoarea ei de demisie din aprilie, Robinson a caracterizat drept ridicole acuzaţiile că ar fi cheltuit banii companiei. În plus, ea şi-a scris o scrisoare de recomandare, pe care De Niro a refuzat să o semneze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.