Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț surpriză: Unul dintre cei mai importanţi înotători ai României şi-a anunţat retragerea din activitate

Robert Glinta

Înotătorul român Robert Glinţă, multiplu medaliat european şi mondial, a postat marţi un mesaj pe contul său de Facebook în care îşi anunţă retragerea din activitate la doar 25 de ani.

Robert Glinţă, campion european în bazin olimpic la 100 m spate (2020), vicecampion mondial la 100 m spate în bazin scurt (2021), şi-a motivat retragerea prin faptul că şi-a epuizat resursele şi vrea să aibă grijă de propria sănătate: ''Resursele sunt epuizate şi este timpul să mă adresez şi să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoţională şi spirituală, căci sunt doar o altă fiinţă umană până la urmă. A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competiţional'', potrivit Agerpres.

Glinţă, sportiv legitimat la CS Dinamo, participant la JO 2016 de la Rio şi JO 2020 de la Tokyo, le-a mulţumit tuturor celor care l-au ajutat în cariera lui competiţională.

''A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competiţional. Prin suişuri şi coborâşuri, acest sport m-a învăţat atât de multe şi m-a făcut cu adevărat să cresc în fiinţa umană mai evoluată de astăzi. Fie că este vorba de durere sau glorie, eşec sau succes, suferinţă sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiţie prin muncă asiduă pentru a atinge un scop şi a depăşi adversităţile şi obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor prevedea nu rămâi cu mine. Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei joacă un rol uriaş şi lasă o urmă importantă în cariera şi viaţa mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoştinţa. Toate amintirile frumoase şi prietenii dragi pe care mi i-a adus acest drum, conexiunile sufleteşti care depăşesc viaţa de înot, mă fac să simt că am câştigat mult mai mult decât nişte medalii şi trofee pe parcurs. Tuturor prietenilor şi fanilor vreau să vă mulţumesc că mi-aţi arătat mereu sprijinul şi că aţi crezut în mine indiferent de situaţie'', scrie Glinţă în mesajul postat pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.