Înhumarea fostului preşedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, decedat vineri în Singapore la vârsta de 95 de ani, urmează să aibă loc duminică, 15 septembrie, într-un loc care va fi stabilit ulterior, a anunţat duminică preşedinţia zimbabweană, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Rămăşiţele pământeşti sunt aşteptate miercuri după-amiază (în Zimbabwe). Funeraliile oficiale sunt prevăzute pentru sâmbătă, înhumarea va avea loc duminica (viitoare)", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, George Charamba, care a adăugat că locul în care va fi înmormântat Mugabe urmează să fie stabilit de familia acestuia.
Robert Mugabe a condus Zimbabwe, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca preşedinte, timp de aproape 40 de ani după obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit, în 1980. A fost obligat să demisioneze în noiembrie 2017, în urma unui puci. Când a ajuns la putere în fosta Rhodesia, după aproape un secol de regim colonial al albilor, a fost considerat un erou al eliberării africane şi un promotor al reconcilierii rasiale.
Robert Mugabe va fi înhumat la 15 septembrie anunță preşedinţia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

160
Europa și Marea Britanie vor 'implora' pentru energie rusească, pe fondul crizei globale, avertizează un important aliat al lui Putin
160

2.394
AUDIO Misterioasele transmisiuni radio care au acaparat zona războiului din Orientul Mijlociu: ce se aude, mai exact?
2.394

3.867
VIDEO Tensiuni uriașe în Ungaria. Viktor Orban, ieșire nervoasă pe scenă după ce a fost huiduit: "Vreți să trimiteți banii ungurilor în Ucraina!"
3.867

1.253
FOTO Trump trimite întâriri militare în Orientul Mijlociu: 3500 de pușcași marini, dislocați în regiune / Urmează invazia?
1.253

4.662
VIDEO Zelenski reacționează după ce Marco Rubio l-a acuzat de "minciună": "Credeți-mă, am arătat doar o mică parte"
4.662

8.032
Trump e nervos și vrea să reformeze NATO: cine e exclus de la masa deciziei finale / Situația României
8.032

4.848
VIDEO Raid fulger al Israelului în Iran, cu 50 de avioane: lideri vizați, cât și un complex industrial ce producea arme
4.848

96
VIDEO Balena eliberată după ce a eşuat pe coasta baltică a Germaniei a eşuat din nou pe un banc de nisip
96

933
Chișinăul pariază pe UE pentru a recupera Transnistria: planul ambasadorului Republicii Moldova la București
933

2.569
Donald Trump și-a lansat propria platformă de Only: cine e vizat
2.569

114
Şase răniţi, în trei incendii în EAU, în urma unor atacuri cu dronă şi rachetă
114

138
Presa străină condamnă „detenţia arbitrară” a unei echipe CNN în Israel
138

5.274
VIDEO Atac cu rachete balistice asupra Israelului - Muniția cu fragmentație au făcut victime
5.274
















Comentează