Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Robert Sighiartău (PNL): De Ziua Europei: Un nou Plan Marshall, cel mai amplu și ambițios din istorie, rezultat din cooperarea dintre UE și SUA!

Facebook
ziua europei steaguri europa roamnia libertate

”Astăzi, de Ziua Europei, este bine să ne amintim lecțiile pe care Lumea Liberă le are de învățat din istoria postbelică. Vom afla toți că valorile materiale și economice sunt foarte importante tocmai dacă nu pierdem din vedere valoarea fundamentală a libertății. Vom afla, iarăși, că Lumea Liberă nu poate depăși o mare încercare decât împreună, solidară.”, anunță pe site-ul personal deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al Partidului Național Liberal (PNL).

El susține că așa cum Planul Marshall a salvat civilizația libertății și lumea liberă, tot așa ”noul Plan Marshall” va oferi un moment zero Europei pentru o restartare totală prin care va fi arătată solidaritatea partenerilor care formează acum Uniunea Europeană:

”Așa au trecut cu bine țările din vestul Europei de perioada teribil de grea de după război. Cu ajutorul și cu parteneriatul Statelor Unite ale Americii. Planul Marshall a salvat civilizația libertății din Vest. Așa a fost ținută în frâu Uniunea Sovietică și așa a fost, până la urmă, învins comunismul în Europa de Centrală și de Est.

Așa vom ieși cu bine din criza provocată de pandemie: cu solidaritatea Lumii Libere, cu parteneriatul refăcut între Uniunea Europeană și Statele Unite și cu un nou Plan Marshall bazat pe cooperarea și ajutorul între SUA și Uniunea Europeană. Pare prea îndepărtat sau naiv astăzi un asemenea scenariu? Poate. Dar poate că tot așa de îndepărtată și naivă părea, imediat după război, posibilitatea unui ajutor masiv și vizionar dat de Statele Unite Europei de Vest.

Și, totuși, Planul Marshall avea să devină realitate în doar câțiva ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost nevoie ca doi oameni de stat vizionari să schimbe cursul evenimentelor: George Marshall și George Kennan. SUA nu avea decât de pierdut dacă nu ajuta la reconstrucția Vestului Europei. A fost un ajutor pragmatic și vizionar, cu bani și produse americane, dar și cu ideea strălucită că europenii trebuie să dispună ei înșiși și în colaborare de modul cum vor gestiona acest ajutor. Și mai ales de modul cum vor coopera pe viitor.

George Marshall a expus aceste idei cât se poate de clar în istoricul său discurs ținut în 5 iunie 1947 la Universitatea Harvard:

”Este deja clar că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să poată înainta în eforturile sale de a ameliora situația și de a ajuta lumea europeană să înceapă drumul său spre refacere, trebuie să existe un acord între țările din Europa. Nu ar fi nici potrivit nici eficient pentru acest Guvern să încerce să elaboreze unilateral un program menit să repună Europa pe picioare din punct de vedere economic. Aceasta este afacerea europenilor. Cred că inițiativa trebuie să vină din Europa”.

Cuvintele istorice ale lui Marshall nu au fost doar actul de naștere al celebrului Plan Marshall, ci și primul act de naștere al Uniunii Europene. La trei ani de la discursul lui Marshall și în plină derulare a planului conceput de el avea să vină discursul lui Robert Schuman de creare a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Uniunea Europeană s-a născut din Planul Marshall, din ajutorul americanilor și acest aspect nu trebuie uitat niciodată. Este temelia Lumii Libere de după război.

Ce avem noi de făcut astăzi? Să ținem minte cuvintele pe care George Marshall, șeful Departamentului de Stat de atunci, i le-a scris lui George Kennan, subordonatul lui, înainte de redactarea Planului celebru astăzi: ”Fără fleacuri!”. Asta avem de făcut și noi, cei din Uniunea Europeană, ca să ieșim cu bine și uniți din criza pandemiei: să lăsăm deoparte egoismele, să renunțăm la utopii costisitoare ca Green Deal, să întoarcem spatele cântecelor de sirenă ale regimului comunist din China și regimului autocratic din Rusia și să refacem punțile cu Statele Unite. Doar așa poate arăta un adevărat nou Plan Marshall, cel mai amplu și ambițios din istorie, care va salva și întări libertatea, democrația și prosperitatea, Lumea Liberă.”, e de părere liderul PNL

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.