Roberta Metsola a izbucnit în Consiliul European pe tema blocării intrării României în Schengen

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 15-12-2022

Actualizat: 15-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Binda Consulting International

Prima referire la Schengen în Consiliul European de joi a fost făcută de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în intervenţia sa de la începutul reuniunii care se desfăşoară la Bruxelles, aceasta exprimându-şi dezamăgirea faţă votul dat în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, potrivit unor surse oficiale. "Uniunea Europeană a dovedit de-a lungul timpului că poate îndepărta orice bariere şi poate aduce oamenii împreună. UE poate face asta din nou şi acum dacă are curajul să ia decizii politice care să se menţină emblematice pentru generaţia actuală în construcţia europeană", a spus Metsola, conform surselor citate, scrie Agerpres.

Acestea au menţionat că preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit pentru sprijinul vocal puternic al Parlamentului European, dar şi al majorităţii covârşitoare a statelor membre.

Până în prezent, Iohannis a purtat mai multe discuţii cu lideri UE în marja Consiliului European pentru a explica situaţia injustă la adresa României şi necesitatea găsirii unei soluţii cât mai rapid posibil, au mai precizat sursele citate. Discuţiile pe Schengen vor continua în reuniunea Consiliului European.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri