Roboţii care strâng gunoaie - soluţia propusă de elevii olteni pentru parcuri mai curate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-12-2025 09:30

Article thumbnail

Sursă foto: www.hw.ac.uk

Roboţii care să strângă gunoaiele sunt soluţia propusă de o echipă de elevi de gimnaziu şi liceu din municipiul Slatina, pasionaţi de robotică, pentru curăţenia din parcuri, ei demonstrând cu prototipuri din piese lego şi o animaţie cum ar fi posibil acest lucru şi cum s-ar consuma mai puţine resurse, în cadrul proiectului "Roboeco - prototipuri pentru un parc mai curat", potrivit Agerpres.

Proiectul, diseminat în această săptămână la Centrul Cultural "Eugen Ionescu", a urmărit dezvoltarea unor competenţe practice de ştiinţă şi tehnologie astfel ştiinţa să îi ajute pe copii şi, totodată, a reunit elevi pasionaţi de robotică de la mai multe şcoli şi licee din oraş, care au lucrat în echipă, a precizat coordonatorul acestuia, profesoara Adriana Ioniţă.

"Ne-am concentrat pe dezvoltarea de competenţe STEM, adică ştiinţă şi tehnologie, să învăţăm copiii lucrând robotica nu neapărat învăţând-o, adică nu neapărat teorie. Din practică, să vadă că dacă proiectează într-un anume fel, robotul se mişcă, dacă mai aplică încă ceva, robotul se întoarce, întinde braţul, ia gunoiul. Ideea a fost ca tehnologia să îi ajute pe copii şi nu să-i deruteze, să nu-i întrerupă de la lecţii, să nu le ocupe prea mult timp, adică să devină un lucru folositor. Am internet, am laptop, iau un kit Lego şi mă apuc să învăţ să fac roboţi şi să-i programez astfel încât ei să îndeplinească sarcinile pe care eu le dau. Este adevărat că aceşti roboţi sunt făcuţi de copii din învăţământul gimnazial şi au învăţat să-i asambleze fără să urmeze nişte instrucţiuni ale platformei Lego. I-au făcut aşa cum au crezut ei că trebuie să arate un robot", a spus Adriana Ioniţă.

De ce munca omului de a strânge gunoaiele din parcuri ar trebui înlocuită cu un robot, a argumentat, realizând şi o animaţie în platforma Scratch, unul dintre tinerii implicaţi în proiectul Roboeco, Radu Oancea, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Ion Minulescu".

"Robotul creat de mine are o mână mecanică formată dintr-un motor, un motor mare pe care l-am programat într-o aplicaţie şi cu ajutorul acestui robot pot lua diferite obiecte şi eu cred că este un proiect revoluţionar pentru lumea salubrităţii şi ajută mediul înconjurător", a spus Radu Oancea, care a menţionat că pentru a realiza un prototip de robot lucrează alături de colegii din echipă timp de trei - patru şedinţe de câte o oră.

Radu Oancea este convins că Roboeco ar putea fi aplicat şi în viitor - ecologizarea în parcuri ar putea fi făcută de roboţi pe care ar putea să-i programeze să recunoască deşeurile, să le ridice sau să le aspire şi apoi să le depoziteze pentru reciclare.

"I-aş vedea. Pentru că este un lucru care chiar ar ajuta mediul şi chiar cred că are foarte multe avantaje", a spus Radu Oancea.

Ecologizarea făcută de roboţi este considerată realizabilă la scară largă de un participant la proiect, Samuel Xompero, în vârstă de 12 ani, elev al Şcolii Gimnaziale nr. 7 Slatina, pasionat de roboţi şi de piese lego.

"Îmi plac roboţii de când eram mic. Eu am avut aşa o pasiune de când aveam cinci ani, când părinţii mei mi-au cumpărat şi mie prima dată un Lego şi mi-a inspirat pasiunea. Şi da, am ajuns aici acum, creând roboţi pentru toţi, ca să cureţe Slatina. Eu îi programez, bine, şi un pic la construire, le dau nişte idei. Şi eu am creat acum un proiect pe Scratch despre ce vor face roboţii noştri, ei se vor duce prin Slatina, prin parcuri, pe unde vor vedea şi vor lua gunoaiele în diferite moduri, unii au decis să-şi pună un braţ la robot", a arătat Samuel.

Dorinţa a de avea un mediu curat a fost la fel de importantă ca dorinţa de a crea prototipuri de roboţi pentru copiii din echipa Roboeco.

"Eu am construit acest proiect pentru a menţine parcurile din majoritatea ţărilor curate şi pentru a ajuta oamenii", afirmă Pavel Dumitrescu, elev al Colegiului Naţional "Ion Minulescu".

Având deja experienţa participării la concursuri internaţionale de robotică din Irlanda şi SUA (Chicago), Robert Stanca, licean în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Radu Greceanu" din Slatina, a îndrumat echipa de copii să asambleze şi să testeze prototipurile de roboţi.

"Îi învăţ pe cei mici abilităţi în domeniul STEM, pentru că le consider foarte importante pe viitor, având în vedere că inteligenţa artificială tot evoluează din ce în ce mai rapid şi tot auzim că o să ne ia joburile. De aceea consider că e important şi să pregătim viitor inginerii. În acest proiect sunt 12 copii, iar în atelier sunt în jur de 14 copii. Eu încă din clasa a V-a am fost la concursuri de robotică, am reuşit să am premii internaţionale încă de atunci, la Dublin, Irlanda, în 2019 am luat locul al doilea. De asemenea, pe perioada liceului am participat la un concurs FTC, unde am ajuns până la etapa naţională de două ori şi ne-am calificat la concursul din Chicago, la fel, de două ori. Doar că anul acesta, fiind clasa a XII-a, m-am retras din robotică de liceu şi am rămas doar cu cei mici. Va urma bacalaureatul, admiterea, pentru că eu mă duc spre arhitectură. (...) Pentru că şi ce fac aici, astăzi, mă ajută, experienţa pe care am acumulat-o până acum, dar şi abilităţile tehnice. De exemplu, la liceu eu am fost proiectant 3D de piese şi mă va ajuta enorm pe partea de arhitectură treaba aceasta", a afirmat Robert Stanca.

El este convins de aplicabilitatea proiectului într-un parc real, dar admite că pentru realizarea roboţilor care să adune deşeuri de pe alei, nu doar de o pistă special amenajată pentru prototipuri, costurile ar fi mult mai mari şi ar fi nevoie de piese şi tehnologie mai avansate.

"Proiectul la bază poate să fie aplicat la un nivel mai mare într-un parc real, numai că vorbim de tehnologii total diferite, piese mult mai avansate, dar este posibil. Clar se poate realiza", a conchis Robert Stanca.

Proiectul a fost finanţat de Primăria municipiului Slatina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri