Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, în vârstă de 74 de ani, a fost uşor rănit după ce a căzut miercuri seara de pe motocicletă, dar se recuperează, transmit EFE şi Reuters potrivit Agerpres
"Preşedintele este bine, iar recuperarea sa nu implică nicio procedură medicală importantă", a asigurat joi naţiunea, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Salvador Panelo.
Potrivit EFE, Panelo a arătat că Duterte şi-a anulat acţiunile prevăzute pentru joi şi a rămas să se odihnească la reşedinţa prezidenţială după incidentul în urma căruia are "vânătăi şi răni uşoare la cot şi genunchi".
Căderea s-a produs miercuri seara în complexul prezidenţial, într-un moment în care Duterte - cunoscut fan al motocicletelor de mare putere - oprise vehiculul şi se aplecase spre unul din pantofi.
Înainte ca biroul preşedintelui să confirme incidentul, senatorul Christopher Go, cel mai bun prieten şi fost asistent special al lui Duterte, a informat presa despre cele întâmplate şi a precizat că liderul filipinez a refuzat să meargă la spital după ce a căzut.
Conform Reuters, pasiunea de o viaţă pentru motociclete i-a adus lui Duterte o leziune nervoasă permanentă la gât şi migrene frecvente, printre alte numeroase afecţiuni pe care le are, iar dispariţiile sale din spaţiul public au generat adesea speculaţii aprinse.
Aliaţii lui Duterte şi-au exprimat îngrijorarea faţă de sănătatea sa la începutul acestei luni, după ce preşedintele a spus, într-o întâlnire cu comunitatea filipineză din Rusia, că suferă de o boală cronică neuromusculară.
Biroul său respinge în mod curent temerile cu privire la sănătatea preşedintelui, dar oponenţii politici spun că administraţia nu este deschisă cu privire la amploarea problemelor medicale ale lui Duterte, între care se numără dureri de spate, o boală a gâtului şi o alta care-i afectează circulaţia.
La câteva luni după preluarea mandatului prezidenţial în 2016, Duterte şi-a mărturisit tristeţea pentru că este nevoit să ţină cont de instrucţiunile echipei sale de securitate şi să renunţe la motocicletele sale iubite (deţine trei: Yamaha, Honda şi Harley Davidson) şi s-a lăudat că a atins viteze de 180 km/h.
Rodrigo Duterte, uşor rănit după ce a căzut de pe motocicletă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

255
Câte rachete mai are Iranul - Anunțul ar trebui să dea emoții Israelului
255

10
Creșterea facturilor la energie - Egiptul impune restricţii de program restaurantelor şi centrelor comerciale
10

628
O țară europeană plafonează prețul la combustibili - Vot în unanimitate
628

23
Victime ale lui Epstein dau în judecată administraţia SUA şi Google
23

2.677
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
2.677

36
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
36

32
VIDEO Cocktailuri Molotov au fost aruncate asupra Centrului cultural rus din Praga: Moscova protestează
32

51
Donald Trump interzice administraţiei să lucreze cu companii care au politici antidiscriminare
51

993
Rusia acuză statele baltice că permit Ucrainei să le folosească teritoriile pentru atacuri. Mesaje false pentru discreditarea NATO
993

44
Capsula spaţială de nouă generaţie a Rusiei pentru misiuni cu echipaj uman - Prima misiune ar putea avea loc în 2028
44

5.449
Iranul emite un ordin de evacuare pentru civili: urmează atacuri iminente / „Îi atacăm pe americani oriunde îi găsim. Suntem obligați”
5.449

2.009
Tensiuni în G7 privind Iranul și Ucraina: Rubio reproșează Europei lipsa de sprijin în Golful Persic
2.009

3.943
VIDEO Donald Trump și-ar putea lua mâinile de pe Europa: 'Dacă Iranul nu este războiul vostru, atunci Ucraina nu este războiul meu'
3.943
















Comentează