Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer a recunoscut că îi lipseşte turneul de la Wimbledon

roger federer

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer a recunoscut, luni, că îi lipseşte turneu de la Wimbledon, după ce competiţia londoneză de Mare Şlem a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19, afirmaţie făcută luni cu ocazia lansării primilor pantofi de sport cu numele său, informează AFP, potrivit Agerpres.

Operat de două ori la genunchi în primul semestru al anului 2020, elveţianul cu 20 de trofee de Mare Şlem în palmares, care va împlini luna viitoare 39 de ani, a anunţat că nu va reveni în circuit - al cărui sezon este programat să se reia în august după cinci luni de pauză forţată - decât în 2021.

"Este un an cu adevărat special până acum. Ultimul meu meci a fost în Africa de Sud cu Rafa (Nadal, la Cape Town în februarie). Am jucat Openul Australiei, iar apoi au urmat două operaţii, cârje în timpul recuperării. Acum, nu mai este Wimbledon (programat iniţial între 29 iunie şi 12 iulie), nu mai sunt Jocuri Olimpice, dar este coronavirus, izolare, interdicţie de călătorie", a spus Roger Federer în cursul unei videoconferinţe destinată prezentării la "Roger Centre Court" a bascheţilor creaţi de marca elveţiană On, specialistă în încălţămintea sport de alergare şi drumeţie, marcă cu care este asociat din 2019.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

"Personal, a fost plăcut să rămân în acelaşi loc o perioadă atât de lungă. Nu am mai trăit asta de 20 de ani. Dar, bineînţeles că Wimbledon îmi lipseşte, bineînţeles că aş fi vrut să joc în acest moment, să fiu pe terenul central pentru două săptămâni", a recunoscut campionul elveţian.

"Desigur, unul din marile mele obiective este să pot juca anul viitor la Wimbledon, iar pentru acest lucru fac recuperare în fiecare zi, mă antrenez şi urmez un program de pregătire fizică de 20 de săptămâni anul acesta", a mai spus Federer.

"Wimbledon mi-a dat totul şi privesc cu 17 ani în urmă, când a început totul pentru mine, mai precis pe 6 iulie 2003, când am câştigat primul din cele opt titluri pe iarba britanică", a reamintit Roger Federer.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.