VIDEO Rogobete 'decapitează' DSP Constanța după tragedia de la clinica privată: 'Funcționa în afara legii, într-un hotel, din 2009'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 22-10-2025 15:05

Actualizat: 22-10-2025 15:55

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut declarații dure miercuri, după finalizarea verificărilor efectuate la spitalul privat din Constanța unde, la începutul săptămânii, o pacientă de 29 de ani a murit după o operație de cezariană.

Echipele mixte ale Inspecției Sanitare de Stat și Corpul de Control al Ministerului Sănătății au constatat o serie de nereguli grave privind modul în care funcționa secția ATI și blocul operator.

„Nu putem numi secție de ATI, era o improvizație”

„Nu putem numi secție de ATI, era o improvizație care, din punctul meu de vedere, a pus viața în pericol pentru numeroși pacienți care s-au tratat aici”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, unitatea sanitară privată funcționează din 2009, iar în tot acest timp a fost reautorizată anual de către DSP Constanța, deși nu respecta reglementările esențiale privind organizarea și dotarea secțiilor de terapie intensivă.

„Nu înțeleg cum a putut să fie emis un aviz sanitar de funcționare din 2009 până în 2025, cu reevaluare și reautorizare anuală, pentru o unitate care nu respecta nimic”, a spus Rogobete.

Paturi ATI neautorizate, spații subdimensionate și materiale expirate

Echipa de control a descoperit că spitalul deținea 4 paturi ATI, deși în autorizația sanitară erau aprobate doar 3 paturi, neclasificate, amplasate în două saloane mult sub suprafața minimă legală de 12 metri pătrați per pat.

În plus, niciunul dintre paturile de terapie intensivă nu era încadrat legal (terapie intensivă, intermediară sau post-anestezică), ceea ce face imposibilă verificarea respectării normativelor privind echipamentele, infrastructura și personalul.

Verificările au mai scos la iveală că blocul operator avea o singură sală de operații, cu dimensiuni și finisaje care nu respectau standardele de igienă – pereții nu erau lavabili și nu puteau fi dezinfectați corespunzător.

„Unitatea funcționa improvizat, în condiții improprii, fără a respecta niciun protocol sanitar. Este inacceptabil ca, timp de 16 ani, să existe un aviz emis și reînnoit fără o minimă verificare reală”, a precizat ministrul.

Deficiențe grave în controlul infecțiilor și în unitatea de transfuzie

Raportul de control menționează lipsa filtrelor pentru pacienți și personal, a echipamentelor pentru testări rapide (point of care), precum și absența unui flux medical corect organizat.

Mai mult, unitatea deținea o unitate de transfuzie sanguină, însă sângele și produsele sanguine erau depozitate impropriu, într-un frigider casnic, neaprobat de Centrul de Transfuzii.

„Ca în orice unitate medicală, este obligatorie existența unei unități de transfuzie acreditate, cu circuite conforme. Faptul că sângele era ținut într-un frigider casnic arată o lipsă totală de responsabilitate”, a spus Rogobete.

De asemenea, laboratorul privat cu care spitalul avea contract pentru analize microbiologice nu era acreditat RENAR, deci rezultatele nu puteau fi considerate valide.

În plus, produse dezinfectante și consumabile expirate încă din 2024 au fost găsite în timpul controlului, iar protocoalele de igienizare și dezinfectare nu erau actualizate.

„DSP Constanța a vizat funcționarea în afara legii”

Ministrul Sănătății a afirmat că Direcția de Sănătate Publică Constanța a „închis ochii” ani la rând și a permis funcționarea unității medicale în afara cadrului legal.

„DSP Constanța a vizat funcționarea acestei unități din 2009 până în 2025, fără respectarea prevederilor legale. Este o situație care are o tentă penală, motiv pentru care am transmis ambele rapoarte de control către DNA și Parchetul General”, a declarat Rogobete.

Consecințe: demiteri, amenzi și retragerea autorizațiilor

„Directorul executiv al DSP Constanța va fi demis. A fost retrasă autorizația pentru blocul operator și secția ATI până la intrarea în legalitate, iar amenzile aplicate depășesc 60.000 de lei. Nu putem tolera funcționarea unui astfel de loc în afara legii”, a anunțat ministrul Sănătății.

În prezent, director executiv al DSP Constanța este Ec.Schipor Cristina Mihaela, iar în 2009 era Constantin Dina, care a fost apoi, până în 2022, membru in corpul de control al Ministerului Sănătății.

Rogobete a precizat că nu se pronunță asupra eventualelor erori medicale – acestea fiind analizate separat de Colegiul Medicilor, care verifică foile de observație și conduita terapeutică.

Un nou caz care zguduie sistemul sanitar

Tragedia de la clinica privată din Constanța amintește de alte situații similare – precum Centrul de Arși de la Floreasca sau secția ATI de la Iași – unde, după evenimente dramatice, controalele au scos la iveală deficiențe grave în infrastructura medicală.

Ministerul Sănătății a anunțat că va intensifica controalele la toate unitățile sanitare private cu paturi ATI, pentru a verifica respectarea normelor de funcționare și a preveni alte tragedii.

Armonia Hospital reacționează după acuzațiile Ministerului Sănătății: „Aspectele semnalate sunt administrative și sunt deja remediate”

Reprezentanții Armonia Hospital au transmis miercuri o poziție oficială, după declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, privind neregulile identificate în urma controalelor efectuate la clinica privată din Constanța unde, recent, o pacientă de 29 de ani a murit.

Spitalul precizează că neregulile semnalate de Ministerul Sănătății vizează exclusiv aspecte administrative și tehnice, fără legătură directă cu actul medical, și că toate măsurile de remediere au fost deja demarate.

„Aspectele semnalate vizează exclusiv elemente de natură administrativă și tehnică, inclusiv cele aferente contractelor externalizate, și se află deja în curs de remediere”, se arată în comunicatul transmis de Armonia Hospital.

„Am demarat toate măsurile necesare pentru actualizare și conformare”

Reprezentanții unității medicale afirmă că, imediat după primirea raportului, au început un proces de actualizare și optimizare a procedurilor interne, în conformitate cu recomandările venite din partea Ministerului Sănătății.

„Echipa noastră a demarat toate măsurile necesare pentru actualizarea și optimizarea procedurilor interne identificate, în deplină conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății”, au transmis oficialii spitalului.

Conducerea Armonia Hospital dă asigurări că activitatea medicală continuă în limitele permise de reglementările în vigoare, fără a fi afectată îngrijirea pacienților.

„Activitatea Armonia Hospital se desfășoară în continuare în limitele permise de reglementările în vigoare, asigurând continuitatea serviciilor medicale, astfel încât pacienții să poată beneficia fără întreruperi de serviciile noastre”, mai precizează instituția.

În finalul comunicatului, Armonia Hospital își reafirmă angajamentul pentru respectarea legislației și menținerea celor mai înalte standarde profesionale, subliniind că are ca prioritate siguranța pacienților și conformarea deplină la cerințele autorităților.

„Armonia Hospital își reafirmă angajamentul pentru respectarea legislației în vigoare și menținerea celor mai înalte standarde profesionale în toate aspectele activității sale.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri