Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Romaero a încheiat un contract de peste 60 milioane lei cu Forţele Aeriene Române

www.romaero.com
Romaero

Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor civile şi militare de transport de pasageri sau cargo, a încheiat cu Forţele Aeriene Române un contract în valoare de peste 60 milioane lei, adică peste 130% din întreaga cifră de afaceri realizată de companie în anul 2016, potrivit news.ro.

“Contractul se va derula în prima parte a acestui an şi vizează atât livrarea de echipamente, cât şi efectuarea de lucrări pentru creşterea disponibilităţii flotei militare de transport aerian a ţării noastre. Cu un volum de peste 2 milioane euro/lună, contractul reprezintă un record pentru Romaero şi suntem pregătiţi să nu întârziem nici măcar o zi. Dezvoltarea în continuare a parteneriatului cu Forţele Aeriene - dar şi cu celelalte categorii de forţe armate ale României - este cel mai important obiectiv pentru Romaero începând din 2018, potenţialul de implicare în programe militare al acestei companii de stat fiind deosebit de important”, a declarat pentru News.ro Remus Vulpescu, directorul general al Romaero Bucureşti.

Romaero se pregăteşte să producă tehnică militară de ultimă generaţie pe care să o livreze prioritar Ministerului Apărării Naţionale.

"În anii anteriori, Romaero a lucrat mai mult pentru clienţi străini decât pentru armata naţională. Din 2017, strategia guvernamentală în domeniul Apărării ne-a permis să dobândim calitatea de prim-contractor pentru România şi Europa Centrală al unora dintre cele mai importante companii de profil din străinătate, pentru transferul de tehnologie militară avansată. Începând din 2018 vom putea să livrăm tehnică militară de ultimă generaţie fabricată efectiv în România, în primul rând către Ministerul Apărării Naţionale, dacă unele programe strategice de înzestrare pregătite în cursul anului precedent vor demara în 2018, ceea ce ne dorim şi sperăm să se întâmple. Lucrăm intens să revitalizăm capacităţi de producţie existente şi să contribuim la absorbţia în România a unei părţi cât mai consistente din generosul buget de înzestrare al Armatei în 2018 şi în anii următori, bineînţeles în schimbul unor produse şi servicii cu nimic mai prejos decât cele de import”, a adăugat Remus Vulpescu.

Potrivit unui raport publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Romaero a efectuat în totalitate investiţiile pentru care Guvernul a alocat anul trecut 1 milion de lei, de la bugetul de stat.

De asemenea, compania şi-a majorat capitalul social la 16,36 milioane lei, de la 15,6 milioane lei, printr-o ofertă publică derulată între 29 noiembrie şi 28 decembrie.

”Au fost oferite un număr de 577.264 acţiuni ordinare, nominative, emise în formă dematerializată, din care au fost subscrise un număr de 300.653 acţiuni reprezentând 52,08% din acţiunile oferite”, se arată în raportul companiei.

Pentru primele nouă luni ale anului trecut, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului 2016, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are aproximativ 760 de salariaţi şi o valoare de piaţă de 143,6 milioane lei (36,7 milioane euro). În 2016 compania a înregistrat pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli din 2017, Romaero a estimat că va încheia anul cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.