Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Romaero a primit aprobarea pentru intrarea în insolvență: Acțiunile companiei au fost suspendate de la tranzacționare

www.romaero.com
Romaero

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a Romaero, companie de stat specializată în producţie, servicii şi cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile şi militare de pasageri sau cargo. În calitate de administrator judiciar a fost desemnată Expert Insolvenţă SPRL, filiala Bucureşti.

”Prin hotărârea pronunţată în data de 17.01.2024, în cauza nr. 39261/3/2023, Completul reunit Camera de Consiliu C.9 de la Secţia a VII-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis cererea Romaero SA de deschidere a procedurii de insolvenţă în formă generală, la solicitarea debitoarei, prin reorganizare judiciară conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi cu menţirea dreptului de administrare. Astfel, se va proceda la restructurarea societăţii în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) lit. (g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”, arată un anunţ transmis joi Bursei de Valori Bucureşti, potrivit news.ro.

În calitate de administrator judiciar a fost desemnată Expert Insolvenţă SPRL, filiala Bucureşti.

”Încheierea de şedinţă este executorie şi poate fi atacată cu apel, ce va fi dispus la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”, se precizează în anunţ.

Acţiunile companiei au fost suspendate miercuri seara, 17 ianuarie 2024, de la tranzaţionare, potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

 

Romaero are o valoare de piaţă de 111,16 milioane lei (la data de 17 ianuarie 2024).

Compania are o experienţă de peste 50 de ani în execuţia de piese şi ansamble pentru aeronave civile şi militare, care se execută începând cu anul 1968.

În 2022, Romaero a avut o cifră de afaceri de 69,2 milioane lei şi pierderi de 53,84 milioane lei.

Societatea este deţinută în proporţie de 56,71% de statul român prin Ministerul Economiei, urmat de SIF Muntenia (23,24%), Fondul Proprietatea (18,87%) şi alţi acţionari (1,2%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.