Un tânăr român în vârstă de 22 de ani a fost arestat în România și extrădat în Germania, fiind principalul suspect într-un caz de agresiune sexuală și jaf petrecut în luna iunie în orașul Alsfeld, landul Hessa.
Potrivit comunicatului emis de Poliția regională din Osthessen și Parchetul din Gießen, în noaptea de 7 spre 8 iunie 2025, o femeie de 33 de ani a fost atacată în zona podului feroviar de pe Grünberger Straße, unde doi bărbați necunoscuți au agresat-o sexual și i-au furat telefonul, portofelul și alte bunuri personale. Victima, rănită, a fost transportată la spital, iar autoritățile au demarat o amplă anchetă.
În urma cercetărilor și a publicării unor schițe foto realizate pe baza declarațiilor victimei, polițiștii germani au reușit să identifice un suspect român în vârstă de 22 de ani, împotriva căruia Parchetul din Gießen a obținut un mandat de arestare.
Anchetatorii au descoperit ulterior că tânărul fugise în România pentru a scăpa de anchetă. În baza unui mandat internațional de arestare și a unei cereri de cooperare judiciară europeană, suspectul a fost localizat și reținut pe 16 octombrie 2025 de către poliția română, în cooperare cu autoritățile germane.
Pe 5 noiembrie, el a fost predat poliției germane și transportat în Germania, unde a fost prezentat în fața judecătorului de instrucție de la Tribunalul din Frankfurt. Acesta a confirmat arestarea preventivă, iar tânărul a fost transferat într-un penitenciar din landul Hessa.
Autoritățile germane au anunțat că ancheta continuă pentru identificarea celui de-al doilea agresor, care ar fi participat la atacul din Alsfeld.
„Cooperarea internațională între autoritățile germane și române a fost decisivă pentru capturarea suspectului. Cazul rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat un purtător de cuvânt al Polizei Osthessen.






























Comentează