Un român în vârstă de 29 de ani a fost arestat în Austria după ce ar fi devenit extrem de agresiv în timpul intervenției polițiștilor la un scandal în familie. Bărbatul i-ar fi lovit pe agenți peste mâini și brațe, ar fi încercat să-l lovească pe unul dintre ei cu piciorul în față și i-ar fi amenințat cu moartea. Un polițist a fost rănit.
Incidentul s-a produs în seara zilei de 15 septembrie, în districtul Wels-Land din landul Austria Superioară.
Poliția a fost solicitată să intervină în jurul orei 22:45, în urma unui conflict familial în care era implicat cetățeanul român.
Potrivit autorităților austriece, bărbatul a devenit foarte agresiv față de polițiștii sosiți la fața locului, iar aceștia au decis să-l imobilizeze și să-l aresteze.
Românul ar fi încercat să lovească un polițist în față
În timpul intervenției, românul ar fi lovit mâinile și brațele agenților și s-ar fi eliberat în repetate rânduri din dispozitivele de imobilizare.
La un moment dat, acesta ar fi încercat să-l lovească pe unul dintre polițiști cu piciorul în zona feței.
„În timpul arestării, a lovit mâinile și brațele agenților, a încercat să-l lovească pe un polițist cu piciorul în față și s-a smuls de mai multe ori, cu forță, din dispozitivele de imobilizare”, se arată în comunicatul autorităților.
Poliția a mai precizat că românul le-ar fi adresat amenințări cu moartea agenților care încercau să-l încătușeze.
Unul dintre polițiști a fost rănit ușor în timpul intervenției.
Românul a fost încarcerat la Wels
În urma incidentului, cazul a fost prezentat Parchetului din Wels. Procurorii au dispus transferarea cetățeanului român la penitenciarul din același oraș.
Autoritățile austriece nu au comunicat ce a provocat conflictul familial și nici dacă alte persoane au fost rănite înainte de sosirea poliției.
Informațiile au fost anunțate oficial de Direcția de Poliție din Austria Superioară.





























Comentează