Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românca Alexandra Ianculescu, după ce a terminat ultima la Jocurile Olimpice: 'Mi-am îndeplinit un vis.În 2022 ştiu că pot veni pe unul din primele zece locuri'

Sportiva Alexandra Ianculescu, locul 31 la 500 m, în cadrul competiţiei de patinaj viteză de la Jocurile Olimpice, a declarat că prin participarea la Pyeongchang şi-a îndeplinit un vis şi că este încrezătoare în privinţa şanselor sale la următoarea ediţie a JO.

“A fost o cursă bună, însă am fost un pic prea calmă, nu am avut nerv. Am vizualizat cursa aceasta timp de zece ani şi a fost exact cum am planificat-o. Numai că mi-a lipsit agresivitatea. Credeam că voi veni între primele 25 de locuri, dar nu am făcut-o. Mi-am împlinit un vis, prin participarea la Pyeongchang, dar la Beijing în 2022 ştiu că pot să fiu între primele zece”, a spus Ianculescu, potrivit cosr.ro.

Ea a precizat că s-a simţit bine la Pyeongchang. “Pot spune că este OK, deoarece de aici pot să merg numai în sus. M-am simţit bine, toată ziua a fost perfectă. Nu sunt nici tristă, nici fericită. Urmează Campionatele Mondiale din China, în două săptămâni. De data aceasta voi avea timp să mă antrenez şi pentru distanţa de 1.000 de metri, deoarece aici nu am putut. Am vrut să-mi conserv musculatura pentru 500 de metri. După China, mă duc acasă, în Canada, unde mai am ultimul concurs din sezon. Apoi, după două săptămâni de pauză, voi începe pregătirea pentru viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice”, a adăugat sportiva.

Sportiva Alexandra Ianculescu a ocupat, duminică, ultimul loc în proba de 500 m feminin din cadrul concursului de patinaj viteză de la Jocurile Olimpice de iarnă.

Ianculescu s-a clasat pe poziţia 31, cu timpul 40.70.

Medalia de aur a fost câştigată de japoneza Nao Kodaira, cu timpul 36.94, un record olimpic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.