DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Româncă, sechestrată în Spania și supusă abuzurilor sexuale - În câte ore a fost salvată de la apelul care semnala cazul ei

viol

O româncă sechestrată în Spania a fost salvată la 8 ore de la apelul care semnala că este îi ținută cu forţa într-un apartament din localitatea Mozon, provincia Huelva şi este supusă abuzurilor sexuale.

”În numai 8 ore de la primirea unei sesizări privind sechestrarea unei buzoience pe teritoriul Spaniei, s-a reuşit eliberarea acesteia în condiţii de siguranţă în urma cererii de asistenţă urgente a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. În data de 16 august 2019, în jurul orei 05.00, poliţiştii buzoieni au fost sesizaţi de către un cetăţean român, stabilit în Germania, cu privire la faptul că o buzoiancă este ţinută cu forţa într-un apartament din localitatea Mozon, provincia Huelva, de către un marocan, existând date că este abuzată fizic şi sexual”, anunţă IGPR.

Tudorel Toader, reacție la decizia PSD-ALDE de a respinge amnistia și grațierea: acum este mai simplu de înțeles

Imediat după primirea sesizării poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi au realizat schimbul de date şi informaţii necesar salvării femeii.

În baza datelor furnizate din România, autorităţile spaniole au efectuat o percheziţie într-un imobil, unde a fost identificată victima, o tânără de 24 de ani şi au fost găsiţi mai mulţi cetăţeni marocani.

”Iniţial, victima a declarat că nu se află într-o stare de pericol, însă autorităţile judiciare spaniole au stabilit că aceasta prezinta pe corp răni mai vechi. A fost transportată la spitalul din localitate pentru asistenţă medicală, fiind cazată ulterior într-un Centru de Protecţie Împotriva Violenţei. În urma percheziţiei, în locaţie au fost descoperite substanţe cu efect psihoactiv şi droguri din categoria celor de risc, mai multe sume de bani şi accesorii folosite în activitatea infracţională”, menţionează IGPR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.