Și-a făcut singur dreptate. Un bărbat de 54 de ani din Austria a deschis focul asupra unui cuplu de români, nemulțumit că aceștia și-au parcat mașina în fața locuinței sale. Potrivit publicației austriece Kurier.at, bărbatul a tras cel puțin 13 focuri de armă, crezând că în fața casei sale se află hoți.
În fața judecătorilor, bărbatul a explicat că a auzit zgomote în fața casei și a considerat că este victima unui jaf. „Am ieșit cu pistolul și le-am strigat să plece. Am tras doar câteva focuri de avertisment, gândindu-mă că sunt hoți”, a declarat acesta.
Cei doi români, soț și soție, au explicat că se aflau în zonă pentru a urca o mașină pe o platformă parcată pe stradă. „Ne-a ieșit în cale furios, a început să țipe și apoi a scos arma. Am fost extrem de speriați, au fost peste 13 focuri trase spre noi”, a spus bărbatul. Cuplul a mărturisit că se simte în continuare traumatizat și nesigur.
Vecinii alarmați au sunat imediat la poliție, iar forțele speciale au ajuns rapid la fața locului. Bărbatul a fost arestat fără să opună rezistență.
Atacatorul a fost arestat
Magistrații au considerat că gestul bărbatului nu poate fi justificat prin autoapărare, susținând că acesta a continuat să tragă chiar după ce și-a dat seama că nu există niciun jaf.
În urma procesului, a fost condamnat la 16 luni de închisoare cu suspendare și amendă de 1.200 de euro pentru amenințare și punerea în pericol a vieții altor persoane.































Comentează