Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Românii stau la coadă la psihiatru: 'Am avut o persoană care din februarie 2020 nu a ieşit din casă de frica bolii'

https://assets.citypress.ro/
psihiatru psiholog

Stările depresive şi de anxietate s-au înmulţit pe fondul pandemiei de COVID-19 în rândul pacienţilor unuia dintre cei mai experimentaţi doctori psihiatri din judeţul Tulcea, Mihai Tatu, care susţine că zilnic înregistrează cel puţin 10 pacienţi noi.

"A crescut îngrozitor de mult numărul pacienţilor cu depresie şi anxietate la nivel de cabinet. Mă chinui să scad numărul de consultaţii şi în fiecare lună depăşesc mia de consultaţii. Ajung la 1.200 de pacienţi, în situaţia în care mulţi primesc scrisori medicale pe două, trei sau şase luni, iar numărul lor ar trebui să scadă. Am ajuns la un nivel de cel puţin 10-15 cazuri noi pe zi. Sunt foarte multe pentru că, din nefericire, orice traumă existenţială duce la apariţia depresiei şi anxietăţii", a declarat, pentru AGERPRES, doctorul Mihai Tatu.

El a constatat că începerea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 nu a coincis cu scăderea numărului pacienţilor şi a explicat situaţia prin lipsa de responsabilitate a "specialiştilor în nimic" care promovează teoria conspiraţiei.

"Am avut persoane care au venit la cabinet şi mi-au spus că în doi sau trei ani vine sfârşitul lumii. (...) Am bolnavi care au halucinaţii şi delir pe fond depresiv. Am avut persoane cu idei de sinucidere. Mai sunt persoane cu depresii citokinetice şi a apărut depresia la populaţia care stă claustrată. Am avut o persoană care din februarie 2020 nu a ieşit din casă de frica bolii. Am avut oameni care au stat închişi luni de zile în casă de frică să nu se îmbolnăvească. Şi apoi, am destule persoane care vin cu reacţii de la medicaţia primită", a afirmat Mihai Tatu.

Specialistul tulcean le recomandă celor care au în apropiere persoane cu stări depresive sau de anxietate să creeze o stare de armonie în familie şi să meargă la psihologi sau psihiatri să ceară ajutorul.

"Trebuie să accepte ideea că există depresie şi că ea poate fi tratată. Creierul are dreptul lui să se îmbolnăvească. Să ajungi la un psihiatru sau un psiholog înseamnă să faci primul pas spre vindecare, iar acum există mai multe variante de tratament", a conchis Tatu.

Mihai Tatu este psihiatru în judeţul Tulcea din anul 1982.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.