Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România a avut una dintre cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE, în trimestrul II

libertatea.ro
muncitori

În trimestrul al doilea, statele membre cu cele mai scăzute rate ale locurilor de muncă vacante erau Grecia (0,7%), Bulgaria şi Spania (ambele cu 0,9%), Irlanda şi Portugalia (ambele cu 0,9%), Polonia, Slovacia şi România (toate cu 1,1%), informează Eurostat.

Țările membre cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante au fost Cehia (6,2%), Belgia şi Olanda (ambele cu 3,4%) şi Germania (3,3%), conform Mediafax.

Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană şi din zona euro era de 2,3% în trimestrul doi din 2019, stabilă faţă de primele trei luni din acest an şi în creştere faţă de 2,2% în UE şi 2,1% în zona euro, înregistrată în perioada similară din 2018.

Comparativ cu trimestrul doi din 2018, rata locurilor de muncă, în perioada aprilie-iunie 2019, s-a majorat în zece state membre, a rămas stabilă în nouă şi a scăzut în alte nouă (inclusiv în România). Cel mai semnificativ avans a fost înregistrat în Cehia (0,8 puncte procentuale - pp), Letonia (0,5 pp), Germania şi Malta (ambele cu 0,4 pp), iar cel mai semnificativ declin a fost înregistrat în Croaţia şi Slovenia (ambele cu minus 0,3 pp), potrivit sursei citate.

Pe sectoare de activitate, în țara noastră, rata locurilor de muncă vacante în trimestrul doi al anului în curs era de 1% în industrie şi construcţii şi de 1% în servicii.

La nivelul Uniunii Europene, rata locurilor de muncă vacante era de 2,1% în industrie şi construcţii şi de 2,6% în servicii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.