DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România a rămas fără jucătoare la US Open: Sorana Cîrstea a fost eliminată de adversara care a trimis-o acasă și pe Simona Halep

ava7.com
sorana cirstea

Sorana Cîrstea, locul 106 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-2, de americanca Taylor Townsend, locul 116 WTA, venită din calificări, în turul al treilea al US Open, potrivit News.ro. România nu mai are jucătoare pe tabloul feminin de simplu. Townsend a prestat acelaşi joc de lângă fileu, ca în meciul câştigat în faţa Simonei Halep, a servit la fel de bine şi a arătat aceeaşi încredere, aceeaşi atitudine neperturbată de ceea ce se întâmplă pe teren, dacă este condusă sau conduce.

Citește și: SURSE - Complot la șpriț în PSD? Viorica Dăncilă a RĂBUFNIT în CEX-ul de la Mamaia .

Sorana Cîrstea a pus accent pe agresivitatea la retur, mai ales pe serviciul al doilea al adversarei, a încercat să rupă ritmul cu scurte, să lobeze mingea peste adversară, a dat tare în Townsend când aceasta venea la fileu sau a pasat-o şi americanca a mai ratat voleuri. Din nefericire, lucrurile bune făcute de jucătoarea română nu au ţinut decât zece ghemuri. Cîrstea şi-a pierdut concentrarea şi a greşit mult, devenind a doua "victimă" din România a ofensivei Townsend.

Sorana a condus cu 2-0 în primul set, după un break în ghemul al doilea. Au urmat alte trei ghemuri în care cele două jucătoare nu şi-au fructificat serviciul. Townsend a oprit această serie la 2-3 şi meicul a continuat cu serviciul până la 5-5, când americanca a reuşit un nou break, după o dereglare totală a evoluţiei Soranei Cîrstea.

Au fost momente în care mai degrabă românca a jucat foarte slab, americanca profitând de acest lucru. Townsend a pus capăt setului întâi cu 7-5, după 50 de minute.

La rândul ei, Cîrstea a pus capăt seriei de patru ghemuri pierdute la rând abia la 0-2, în setul secund. Jucătoarea de 23 de ani a început setul secund cu break, l-a dublat la 4-2 şi a încheiat meciul cu 6-2, după o oră şi 27 de minute de joc.

În optimi, Townsend, care a învins-o pe Halep, în turul al doilea, cu 2-6, 6-3, 7-6 (4), va evolua cu învingătoarea dintre jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 15 WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, locul 19 WTA.

Accederea în manşa a treia este recompensată cu un premiu de 163.000 de dolari şi cu 130 de puncte WTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.