Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România a virat Republicii Moldova 3 milioane de euro pentru grădinițe

Palatul Victoria

Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a virat Republicii Moldova o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de 3 milioane de euro. Suma este destinată finanțării a 83 de grădinițe din Republica Moldova, conform Programului de cooperare pe anul 2016 dintre cele două state.

Este vorba despre cooperarea demarată în anul 2010, prin semnarea Acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Acordul a fost semnat în iunie 2010 și a fost urmat de un număr de cinci protocoale adiționale.

Acordarea sumei a fost aprobată în ședința de Guvern din data de 5 octombrie 2016, prin Memorandum.

Informații suplimentare

În anul 2014, prin Acordul menționat, Guvernul României a alocat 20 de milioane de euro pentru 836 de școli și grădinițe din Republica Moldova.

Tot în 2014, Guvernul României a donat, prin MDRAP, către Ministerul Educației din Republica Moldova, 100 microbuze destinate transportului de elevi (Memorandum aprobat de Guvernul României nr.0/12591/LM/10.09.2014).

În 2013, în baza aceluiași Acord, România a acordat Republicii Moldova, pentru anul 2014, o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 de milioane de euro, pentru cofinanțarea conductei Iași-Ungheni, care va conecta sistemele naționale de transport gaze din cele două țări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.