1,4 milioane de români desfășoară activități corelate cu exporturile Uniunii Europene la nivel mondial, dintre care femeile reprezintă 44%, cel mai mare nivel din Uniunea Europeană, arată un studiu al Comisiei Europene, conform mediafax.
Exporturile UE la nivel mondial sprijină 36 de milioane de locuri de muncă în întreaga Europă, cu două treimi mai multe decât în anul 2000. Dintre acestea, 14 milioane sunt ocupate de femei. În plus, exporturile UE către exterior generează în Uniune o valoare adăugată de 2.300 de miliarde euro. La nivelul României, acestea se ridică la aproape 20 miliarde euro.
„Acest studiu arată cât se poate de clar că schimburile comerciale înseamnă locuri de muncă. Exporturile din UE către întreaga lume asigură mijloacele de trai ale unui număr considerabil și din ce în ce mai mare de cetățeni din fiecare colț al Europei. Aproape 40% dintre persoanele ale căror locuri de muncă sunt susținute de comerț sunt femei. De asemenea, activitatea comercială a UE sprijină milioane de locuri de muncă dincolo de granițele Uniunii, inclusiv în țările în curs de dezvoltare”, spun comisarul pentru comerț Cecilia Malmström.
În România, aceste locuri de muncă se regăsesc în sectoare precum: serviciile (50%), materie primă (24%), mașini și echipamente de transport (11%), altele (15%). Acești angajați reprezintă 16,2% din forța de muncă de la nivel național, iar cei mai mulți dintre ei (61%) au o educație medie.
Cu toate că este a opta țară din UE în funcție de numărul total al angajaților care depind de exporturile Uniunii la nivel mondial, România a avut una dintre cele mai mici creșteri la acest capitol între 2000-2017, de 26% (de la 1,1 milioane, la 1,4). Țările cu cel mai mare avans au fost Bulgaria (312%), Slovacia (213%) și Portugalia (172%).
La nivelul României, din acești cei 1,4 milioane angajați, 300.000 au locuri de muncă legate de exporturile altor state membre UE. De asemenea, exporturile României susțin alte 56.000 locuri de muncă din celelalte țări UE.
Cele mai multe locuri de muncă din UE susținute de comerțul cu restul lumii depindeau în 2017 de exporturile din Germania (8,4 milioane, din care 1,6 milioane în alte state membre), Marea Britanie (4,2 milioane), Franța (3,4 milioane) și Italia (3,2 milioane).
Raportat la totalul forței de muncă din UE, acești angajați reprezintă 15,3%. De la preluarea mandatului de către actuala Comisie, în 2014, numărul de locuri de muncă susținute de exporturi a crescut cu 3,5 milioane. Acestea sunt, în medie, cu 12% mai bine plătite decât locurile de muncă din restul economiei.
Comisia Europeană a identificat politica comercială drept o componentă esențială a strategiei 2020 a Uniunii Europene. Având în vedere schimbările rapide din peisajul economiei mondiale, este mai important ca niciodată să se înțeleagă pe deplin modul în care fluxurile comerciale afectează ocuparea forței de muncă. Acest lucru poate fi realizat doar prin colectarea de informații și analize cuprinzătoare, fiabile și comparabile, pentru a sprijini elaborarea de politici bazate pe date concrete.
În continuarea primei ediții din 2015, raportul conține o serie de indicatori care ilustrează în detaliu relația dintre comerț și ocuparea forței de muncă pentru UE în ansamblu și pentru fiecare stat membru.
Comentează