România are o fereastră istorică pe piața energiei: Nu a mai fost așa ceva de la aderarea la Uniunea Europeană. Suntem complici la propria irelevanță

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 28-03-2026 21:26

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

România are o șansă istorică să devină un mare jucător pe piața energiei din UE. România nu capitalizează interesul pentru gazele din Marea Neagră, deşi are tot ce îi trebuie pentru a deveni un pol european de securitate energetică, potrivit unei analize a Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

"România nu e o victimă. România este, în acest moment, complice la propria irelevanţă. Nu ne ţine nimeni pe loc. Nu ne blochează nimeni din exterior. Nu suntem marginalizaţi. Suntem invitaţi la masă. Problema este că nu avem curajul să vorbim. În ultimele decenii, am fost capabili de două lucruri mari: NATO şi Uniunea Europeană. Nu pentru că am fost geniali, ci pentru că am fost forţaţi să fim serioşi. A existat presiune. A existat direcţie. A existat un scop clar. După aceea, ne-am întors la starea noastră naturală, improvizaţie, frică de decizie şi reflexul de a nu deranja", susţine preşedintele AEI, Dumitru Chisăliţă.

"România este curtată dar nu este un jucător în UE - este o oportunitate pentru alţii"

El a explicat că în fiecare săptămână state europene vin către România (Zelenski, Szijjarto, Fico). "Nu vin din curtoazie. Vin din nevoie. Au nevoie de acces, de rute, de resurse. Au nevoie de ceea ce noi tratăm cu indiferenţă. Şi totuşi, România nu capitalizează. Nu negociază dur. Nu impune condiţii. Nu îşi construieşte statutul. Nu vine cu un proiect de ţară, cu o strategie diplomatică - nu vrea să iasă din irelevanţa şi să stea la masa unde se împart banii şi se iau decizii. Pentru că statul român suferă de două boli cronice: inerţie instituţională şi timiditate strategică. Adevărul este simplu, România nu este ignorată. România nu se impune. Aceasta este diferenţa dintre o ţară relevantă şi una convenabilă pentru alţii (colonie)", notează specialistul.

România are o fereastră istorică

El susţine că există o fereastră istorică, una pe care România nu a mai avut-o de la aderarea la UE. "Dar, spre deosebire de atunci, nu există un obiectiv impus din exterior. Nu există un calendar. Nu există o presiune care să ne forţeze să ne mişcăm. De data aceasta, trebuie să vrem noi. Astăzi, contextul este mai favorabil decât a fost vreodată după 1989. Europa caută disperată energie. Războiul a schimbat regulile jocului. Graniţa estică a devenit linie de front geopolitic. Iar România stă pe una dintre cele mai valoroase combinaţii din regiune: resurse energetice + poziţie strategică + apartenenţă la structuri occidentale. Şi ce facem cu asta? Aşteptăm. Aşteptăm să decidă alţii. Aşteptăm "momentul potrivit". Aşteptăm să nu supărăm pe nimeni. Adevărul brutal este că România nu pierde oportunităţi. Le lasă să expire", avertizează Chisăliţă.

Acesta crede că problema reală nu este economică, nu este tehnică, nu este nici măcar geopolitică, ci este una de caracter instituţional. "Un stat care amână decizii ani de zile nu devine lider regional. Un stat care negociază timid nu devine pivot strategic. Un stat care evită conflictul nu câştigă influenţă. Geopolitica nu recompensează cuminţenia. Recompensează forţa şi claritatea. Iar România, în loc să fie clară, este confortabil ambiguă. În loc să fie rapidă, este lentă. În loc să fie ambiţioasă, este precaută până la paralizie", notează specialistul.

Statele din jur joacă dur

Acesta a atrage atenţia că alte nu aşteaptă: Polonia îşi consolidează poziţia agresiv, Grecia devine hub energetic, Turcia joacă la mai multe capete şi câştigă influenţă.
"Iar România? România "analizează". Analizează până când nu mai rămâne nimic de analizat. Există, însă, o realitate pe care o putem fructifica: România are tot ce îi trebuie pentru a deveni un pol european de securitate energetică. Nu este o ambiţie exagerată. Este o concluzie logică. Dar această poziţie nu se primeşte. Se ia. Se ia prin decizii rapide. Se ia prin proiecte împinse fără scuze. Se ia prin asumarea conflictului atunci când este necesar", susţine Chisăliţă.

El declară că energia nu este doar vânzarea gazului din Marea Neagră, ci este pol de putere: "Gazul din Marea Neagră nu este doar o resursă. Este un pol de influenţă. Nuclearul nu este doar producţie. Este stabilitate strategică. Poziţia geografică nu este un avantaj pasiv. Este o armă geopolitică - dacă ştii să o foloseşti. România, în acest moment, nu o foloseşte. Şi dacă nu o va face rapid, altcineva va construi în jurul nostru şi ne va reduce la rolul de coridor, nu de centru. Asta este alegerea reală, fie devenim nodul prin care trece energia şi influenţi în Europa, fie rămânem teritoriul prin care trec deciziile altora".

Nu există "mai vedem", nu există "încă nu e momentul"

"Momentul este acum. Şi trece. România nu are nevoie de încă o strategie. Are nevoie de o ruptură de mentalitate. De la frică la asumare. De la reacţie la iniţiativă. De la periferia Europei la centrul ei. Pentru că, în final, problema nu este dacă putem. Problema este că, până acum, nu am vrut suficient de mult încât să forţăm realitatea în favoarea noastră. Iar istoria nu are răbdare cu statele care ezită. Pentru că energia a devenit, în ultimii ani, principalul instrument de putere strategică în Europa. Crizele succesive au demonstrat că securitatea energetică nu este doar o componentă economică, ci o problemă de suveranitate şi stabilitate politică, Asociaţia Energia Inteligentă propune lansarea unui proiect de ţară, derulat de la cel mai înalt nivel România pol de securitate europeană prin energie, notează specialistul..

În opinia sa, un "pol de securitate europeană prin energie" nu este un slogan, ci un cadru strategic coerent de la cel mai înalt nivel al statului, construit pe patru piloni: autonomia energetică (folosirea resurselor de gaze din Marea Neagră nu doar într-un sens comercial, ci şi strategic, extinderea capacităţilor nucleare, dezvoltarea masivă a regenerabilelor şi valorificarea resurselor minerale strategice), infrastructura regională integrată fezabilă şi utilizată intens (interconectări fezabile, capacităţi adecvate de stocare, modernizare reţelelor şi poziţionarea României ca nod sigur de tranzit pentru Europa Centrală şi de Sud-Est), consolidarea parteneriatelor strategice (cooperare aprofundată în cadrul UE şi NATO, precum şi parteneriate bilaterale pentru investiţii majore, cu energie ca pilon central de negociere) şi competitivitate economică prin energie accesibilă (industria şi reindustrializarea Europei depind de energie predictibilă şi stabilă. România poate deveni pentru relocări industriale în cazul în care joacă inteligent avantajul energetic).

În acest moment, susţine Chisăliţă, ne aflăm într-o fereastră strategică. Între 2026 şi 2035, Marea Neagră se va redefini geopolitic, iar Uniunea Europeană va reconfigura politica industrială şi energetică. Competiţia pentru investiţii va fi dură.

"Contractarea comercială a resurselor naturale înaintea unor înţelegeri strategice solide poate reduce capacitatea României de a şi fructifica poziţia şi poate limita opţiunile geopolitice pe termen lung. Semnarea unor acorduri comerciale pe termen lung fără o viziune strategică riscă să transforme ţara din potenţial pol energetic într-un simplu furnizor de materie primă. Astfel, România poate pierde o oportunitate strategică majoră de a-şi consolida poziţia ca actor influent în cadrul Uniunii Europene.
Dacă România ratează acest deceniu, resursele vor fi prinse exclusiv în contracte comerciale, iar ţara va rămâne un actor periferic într-o regiune unde alţii îşi vor asuma roluri de coordonare. Este, foarte probabil, ultimul moment istoric în care România poate conta în Europa", a concluzionat specialistul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri