Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România cere bani cu împrumut: 450 de milioane de euro vrea Guvernul de la BEI, iar Parlamentul își va da votul

BEI

Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 450 milioane euro, pentru investiții în dezvoltarea rurală, va fi supus aprobării prin lege de către Parlament după semnarea acestuia, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„A fost aprobat un memorandum privind raportul negocierii contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de până la 450 de milioane de euro, ce va contribui la cofinanțarea proiectelor susținute din fonduri europene, respectiv prin PNDL 2014-2020. Acest împrumut a fost negociat de ministerul Finanțelor Publice în condiții avantajoase pentru țara noastră. Va fi tras împrumutul în 20 de tranșe, ultima cu data de 31 decembrie 2024. Maturitatea maximă este de până la 15 ani, din care termen de grație 5 ani. Tot prin acest memorandum, ministerul Agriculturii este desemnat agenție de implementare", a anunțat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Citește și: George Maior convocat în Centrala MAE. Despre ce este vorba

Potrivit acestuia, după semnare, contractul va fi aprobat în Parlament.

„După semnare, contractul de finanțare va fi supus aprobării prin lege de către Parlament, conform legislației în vigoare privind datoria publică", a precizat Nelu Barbu.

Citește și: O mare companie românească are un nou director. Despre cine este vorba

Guvernul a adoptat memorandumul cu tema „Aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România - Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014-2020)".

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în debutul ședinței de miercuri, că România va folosi împrumutul de 450 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru „continuarea unor investiții importante în dezvoltarea rurală".

Citește și: Reacție-fulger! Primăria Capitalei acuză că au fost lansate din nou minciuni în spațiul public! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.