Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România contribuie voluntar cu suma de 200.000 de euro la proiectul 'Programul regional pentru Europa de Sud-Est' al OCDE

canal2.md
bani euro

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României în valoare de 200.000 de euro la proiectul "Programul regional pentru Europa de Sud-Est" al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

"Decizia luată de Guvern contribuie la consolidarea candidaturii României la OCDE, important obiectiv de politică externă, prin confirmarea angajamentului pentru valorile, principiile, standardele şi priorităţile Organizaţiei şi ale comunităţii democratice internaţionale", arată Executivul într-un comunicat.

Guvernul informează că România se va implica în finanţarea şi realizarea proiectului "Programul regional pentru Europa de Sud-Este al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică".

Proiectul are în vedere domenii de interes pentru România precum sprijinirea IMM-urilor, digitalizarea, îmbunătăţirea politicilor investiţionale şi dezvoltarea durabilă în Balcanii de Vest, potrivit Agerpres.ro.

Plata contribuţiei voluntare se va realiza prin utilizarea fondurilor din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

Programul regional pentru Europa de Sud-Est al OCDE "South East Europe Regional Programme" oferă evaluări şi recomandări concrete pentru sprijinirea elaborării de politici şi reforme în cele şase economii din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia. Prin activitatea sa, Programul regional SEERP sprijină şi agenda de extindere a UE şi integrarea economică a Balcanilor de Vest.

De asemenea, Executivul a aprobat o hotărâre privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României la bugetul Secretariatului Consiliului Cooperării Regionale pentru anii 2020, 2021 şi 2022.

Prin acest act normativ, Executivul aprobă plata contribuţiei voluntare în sumă de 140.000 euro anual, respectiv 420.000 euro pentru perioada 2020 - 2022, la bugetul Secretariatului Consiliului Cooperării Regionale. Contribuţia se plăteşte în lei, la cursul valutar din ziua plăţii. Plata contribuţiei se face din bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

România are o participare consistentă la Consiliul Cooperării Regionale (RCC) pe toate cele trei dimensiuni esenţiale: politic, financiar şi pe palierul de resurse umane. Ţara noastră face parte din Comitetul Director al RCC şi participă la reuniunile coordonatorilor naţionali.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.