România cumpără un Avion Frontex: Anunțul venit de la Guvern

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 11-09-2025 16:09

Actualizat: 11-09-2025 16:12

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Evenimentele de la granițele României, cu războiul din Ucraina, a determinat autoritățile române să ia încă o decizie pentru apărarea țării.

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, nota de fundamentare privind oportunitatea achiziţiei de către statul român a unui Avion Frontex în vederea eficientizării supravegherii frontierei externe, valoarea totală a achiziţiei fiind de 163,7 milioane de lei.

Avion Frontex pentru apărarea frontierei externe

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin acest act normativ se creează cadrul legal în vederea achiziţionării de către statul român a unui Avion Frontex în vederea eficientizării supravegherii frontierei externe şi a gestionarii eficiente a activităţilor personalului Poliţiei de Frontieră Române, prin prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.

"Prin achiziţia acestui mijloc modern, eficient şi adaptabil la supravegherea aeriană, statul roman contribuie la creşterea capacităţii operaţionale a Frontex- Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă- în domeniul supravegherii şi controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene, în linie cu obiectivele stabilite la nivel european şi naţional.

Cu cât contribuie UE

Consolidarea securităţii frontierelor contribuie atât la protejarea integrităţii statului român, cât şi la garantarea stabilităţii şi prosperităţii la nivel european. Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 163,7 milioane lei.

Contribuţia financiară a UE reprezintă 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, restul de 10% fiind contribuţia României ", se arată în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri