Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România DĂ CLASĂ la nivel de UE: are una din cele mai MICI DATORII guvernamentale ca pondere din PIB, după pandemie

The Romania Journal
EUROSTAT

La finalul trimestrului trei din 2020, încă afectat de măsurile de izolare introduse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus, care au dus la creşterea necesităţilor de finanţare, datoria guvernamentală s-a situat la 97,3% din PIB în zona euro şi la 89,8% din PIB în Uniunea Europeană, de la 95% din PIB şi, respectiv, 87,7% din PIB la finalul trimestrului doi din 2020, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), conform Agerpres.

Citește și: Psihiatrul Gabriel Diaconu îl NIMICEȘTE pe Vlad Voiculescu: S-a COCOȚAT pe cadavre și suferință. Traficul de medicamente e o infracțiune

Comparativ cu perioada iulie - septembrie 2019, datoria guvernamentală a crescut atât în zona euro (de la 85,8% din PIB la 97,3% din PIB), cât şi în Uniunea Europeană (de la 79,2% din PIB la 89,8% din PIB). Creşterea vine în urma majorării considerabile a datoriei guvernamentale şi a scăderii PIB-ului, apreciază Eurostat.

În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale la finalul trimestrului trei din 2020 s-a înregistrat în Grecia (199,9% din PIB), Italia (154,2% din PIB), Portugalia (130,8% din PIB), Cipru (119,5% din PIB), Franţa (116,5% din PIB), Spania (114,1% din PIB) şi Belgia (113,2% din PIB), cel mai redus nivel fiind raportat în Estonia (18,5% din PIB), Bulgaria (25,3% din PIB), Luxemburg (26,1% din PIB), Cehia şi Suedia (ambele cu 38,4% din PIB), Danemarca (42,4% din PIB) şi România (43,1% din PIB, faţă de 40,8% din PIB în trimestrul doi din 2020 şi 35,2% din PIB în trimestrul trei din 2019).

Comparativ cu trimestrul doi din 2020, cinci state membre au înregistrat o scădere a datoriei ca procentaj din PIB la finalul trimestrului trei, 20 de ţări membre au raportat creştere, în timp ce în Estonia şi Olanda nivelul datoriei a rămas stabil. Cel mai semnificativ avans al nivelului datoriei ca procentaj din PIB s-a înregistrat în Grecia (8,5 puncte procentuale - pp), Cipru (6,2 pp), Italia (4,9 pp), Portugalia (4,8 pp), Lituania (4,6 pp) şi Bulgaria (patru pp), iar scăderi au fost raportate în Austria (minus 3,4 pp), Finlanda (minus 1,7 pp), Cehia (minus 1,5 pp), Belgia (minus 0,9 pp) şi Irlanda (minus 0,7 pp).

Comparativ cu trimestrul trei din 2019, toate statele membre UE au înregistrat o creştere a datoriei la finalul trimestrului trei din 2020, cel mai semnificativ avans fiind în Cipru (22,9 pp), Italia (17,4 pp), Grecia (17,3 pp), Spania (16,6 pp) şi Franţa (16,5 pp).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.