Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Copilului a fost sărbătorită în diaspora prin Ortodoxie: Episcopia Canadei a premiat participanții la concursul de creație

basilica.ro
copii Parohia Ingolstadt

Episcopia Canadei a organizat în perioada 28-30 mai, cu ocazia Zilei Copilului, un concurs de creație pentru copii și tineri. Autorul celei mai apreciate creații literare din concurs le-a transmis organizatorilor că Ortodoxia păstrează România vie în inima românilor din diaspora.

Gala-Concurs a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei s-a desfășurat online și a avut următoarele tematici:

Sfinții, prietenii mei – Sfântul care mă inspiră

Bucuria Învierii / tradiții și obiceiuri de Paște

Dăruind vei dobândi / Bucuria darului

Biserica din Parohia mea acum și viziunea mea peste 20 de ani

Rugăciunea din sufletul meu

Rolul preotului în viața mea

Proiect unic (teme ortodoxe) la alegere

Fiecare participant individual sau fiecare grup a reprezentat o parohie și a avut posibilitatea să aleagă unul sau mai multe proiecte în funcție de interese și abilități.

Copiii au scris eseuri și poezii și au realizat clipuri video, prezentări PowerPoint, desene și picturi, pliante și postere, ouă încondeiate și icoane.

Cele peste 80 de proiecte prezentate au demonstrat o bogată și creativă cunoaștere a credinței ortodoxe, a obiceiurilor și tradițiilor bisericești, dar și abilități de lucru în echipă.

Juriul, format din Părintele Profesor Dragoș Giulea, Părintele Emanuel Ionuț Țencaliuc și Profesoara Adriana Bara, a apreciat toate proiectele pentru calitatea lor educativă, artistică, teologică, și creativă.

Toți copiii au primit premii și diplome de participare, iar cinci dintre proiecte au primit premii speciale. Două participări au fost apreciate în mod deosebit: Robert Dumitrescu – pentru scurtmetrajul The Call, și Lucian Roșca – pentru poezie și eseu.

După concurs, Lucian Roșca le-a transmis organizatorilor: „Am câștigat mai mult decât un premiu, am câștigat în inima mea un imens zâmbet al bucuriei! Am realizat cu foarte mare bucurie în inimă faptul că România e vie în diaspora prin Ortodoxie!”

„Da Ortodoxia e, de fapt, cea care ne definește ca români, care ne ține, cu mare râvnă, neșterși de pe fila istoriei! M-a impresionat profund puterea credinței noastre: de a uni, în mod indestructibil și veșnic, românii de pretutindeni: din România, Canada și… din Împărăția lui Hristos!”

Concursul a fost organizat de Departamentul de educație al eparhiei, format din Preoteasa Paula Arsene, Carmen Ognean, Minodora Grigorescu, Natalia Bivol, Anca Coza, Ileana Gavriș, Veronica Ciocan, Cristina Negrea, Traian Pârvu și Stefan Athenagoras, conform basilica.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.