Se obișnuiește să se considere că politicienii români nu dorm noaptea, toți visează să organizeze cât mai curând înglobarea Republicii Moldova, profitând de situația internațională favorabilă și de anumite justificări istorice (deși nu fără greș). Lucrurile nu stau chiar așa susține Nezavisimaia Gazeta citată de Rador.
Într-adevăr, o anumită parte a clasei politice și a intelectualității revine din când în când la acest subiect. Din 1918 până în 1940, în așa-numita perioadă interbelică, Moldova, mai exact Basarabia – teritoriul dintre Prut și Nistru, cu orașul Cernăuți (Bucovina de Nord) și actuala parte de sud a regiunii Odesa – intra în componența României regale.
Mai departe a mers președintele României, Traian Băsescu (2004-2014), care înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, în 2005, a venit cu inițiativa unui plan de unificare a României cu Republica Moldova. Planul nu a obținut sprijin nici în România, nici în Republica Moldova, nici în UE. Băsescu a continuat să încerce să câștige dividende politice pe această temă. Cu toate acestea, nu a avut succes. Dimpotrivă, mandatul său de șef al statului a fost plin de scandaluri și a adus o instabilitate suplimentară în viața politică a României, și așa foarte agitată. De două ori parlamentul țării a votat pentru înlăturarea președintelui în funcție. Când Băsescu a părăsit în sfârșit postul, în 2014, mulți politicieni de pe ambele părți ale frontierei româno-moldovenești au răsuflat cu ușurare.
În cei 32 de ani care au trecut de la destrămarea Uniunii Sovietice niciun partid politic din Moldova care a îndrăznit să-și declare deschis dorința de a obține lichidarea statalității moldovenești nu a obținut sprijinul alegătorilor. Dimpotrivă, ca să intre în parlament unioniștii au trebuit să-și mascheze convingerile. Cum au făcut, de exemplu, o serie de deputați ai actualului partid aflat la putere, PAS.
În România, retorica "unificatoare" este apanajul marginalilor politici, a mass-media de scandal sau a populiștilor de genul lui Băsescu. Se întâmplă rar ca informațiile din Moldova să ajungă în primele pagini ale mass media și ale posturilor de televiziune locale. Afară de cazul vreunui nou scandal.
În realitate, cei care exercită într-adevăr o influență decisivă asupra formării politicii interne și externe a statului - analiști și experți ai Ministerului de Externe și serviciilor speciale - înțeleg cât de dificil este totul. Și toată acea perioada interbelică, la care unioniștilor le place să facă referire ca fiind perioada de înflorire a țării, este foarte greu de dat ca model demn de urmat.
La sfârșitul acelei epoci, susținând pretenții teritoriale, România a intrat în Al Doilea Război Mondial de partea coaliției hitleriste. Dintre toți aliații Germaniei fasciste România a înregistrat cele mai grele pierderi omenești: în linii mari, aproximativ jumătate de milion de morți. Acesta este rezultatul participării la război de partea Germaniei (1941-1944), apoi în componența coaliției antihitleriste (1944-1945). Pentru o țară în care în anul 1939 trăiau 18 milioane de oameni, pierderile sunt dureroase. Armatele române au suferit cele mai grele înfrângeri și pierderi în timpul bătăliei de la Stalingrad. În România își aduc aminte de toate evenimentele de acum 80 de ani. Mass-media și mai ales revistele istorico-militare, care nu sunt puține, scriu detaliat despre aceste lucruri.
Tocmai de aceea politicienii români sunt astăzi precauți în evaluările și prognozele pe care le fac confruntării militare dintre Rusia și Occident și reacționează destul de nervos la declarațiile belicoase ale președintei Maia Sandu și ale altor reprezentanți ai grupării aflate la putere în Republica Moldova.
De la începutul acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina retorica Maiei Sandu, a președintelui parlamentului, Igor Grosu, și a altora a înregistrat schimbări serioase. Din martie până în iunie, președintele Republicii Moldova și adepții săi vorbeau mai ales despre statutul neutru al țării, despre dorința de a păstra pacea și speranța într-o încheiere rapidă a conflictului. Totul s-a schimbat aproximativ de la mijlocul anului trecut: declarațiile anti-rusești au început să urmeze una după alta. În același timp, oficialii moldoveni au început să vorbească despre necesitatea consolidării și reînarmării armatei și a revizuirii statutului neutru al statului, care chipurile "nu este capabil în condițiile actuale să asigure securitatea cuvenită." În sfârșit, Sandu a declarat despre încetarea completă a contactelor cu Moscova la toate nivelurile și a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova.
Totuși, potrivit sondajelor de opinie, anul trecut numărul susținătorilor statutului neutru al Republicii Moldova a crescut la valori fără precedent și a depășit 80%. Spre deosebire de oficiali, cetățenii țării își dau seama că în condițiile Republicii Moldova, cu economia ei slabă și situația demografică (populația este aproximativ 2,5 milioane de oameni), nici o "armată modernă" nu poate deveni o alternativă la neutralitate.
Un exemplu caracteristic: în luna octombrie a anului trecut, ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatoli Nosatîi, pesemne ca să afle starea de spirit a oamenilor, a anunțat posibilitatea mobilizării parțiale în Republica Moldova. Rezultatul a fost uluitor, dar întru-totul previzibil. Mass-media și rețelele sociale au avut o reacție violentă. Sute de oameni și-au anunțat deschis intenția de a se sustrage mobilizării (mergând în România sau în Transnistria), iar lui Nosatîi i s-a propus să formeze o subunitate armată de deputați ai Partidului PAS și în frunte cu Grosu să meargă voluntari pe front. De atunci nici Nosatîi, nici altcineva nu mai aduce vorba de mobilizare. Cu toate acestea, autoritățile moldovenești au continuat să persevereze și au lansat o luptă împotriva "coloanei a cincea". În luna decembrie Comisia pentru Situații de Urgență a sistat licența de difuzare a șase posturi de televiziune - "Postul 1 din Moldova", "RTR – în Moldova", "Accent TV", "NTV – Moldova", TV 6, "Orhei TV". Acestea au fost acuzate că nu au prezentat conflictul din Ucraina și au dus "propaganda tăcerii". Toate aceste posturi de televiziune se bucurau de popularitate. Pe fiecare dintre ele apăreau programe analitice și talk-show-uri în limba rusă. Ele aveau rating-uri foarte ridicate, la care televiziunea de stat nici nu putea visa.
În România, acțiunile autorităților moldovenești au provocat încă o dată o critică dură. Astfel, politologul Hans Hartmann într-o emisiune pe postul de televiziune românesc "33" a spus despre această hotărâre că este "o greșeală fundamentală". El a declarat că "sub pretextul că acum este la modă să fii rusofob, nu se poate interzice numeroasei minorități din Republica Moldova să aibă propriile posturi de televiziune... Doamna Sandu trebuie să înțeleagă că, potrivit normelor europene și legislației europene, minoritățile naționale trebuie să aibă aceleași drepturi ca majoritatea..."
Un alt politolog, Dan Dungaciu, comentând un alt sondaj de opinie cu rezultate neplăcute pentru Sandu, a remarcat: "În Moldova domnește o atmosferă de neliniște și dezamăgire... Și cel mai mare pericol pentru actuala putere este ’sindromul Gorbaciov’, când liderul devine mai popular în afara țării decât în interiorul ei."
La conferința privind problemele de securitate internațională și regională, desfășurată la Universitatea "Luciana Blaga" din Sibiu în perioada 22-24 octombrie, în cadrul unui schimb informal de păreri, oamenii de știință și experții români au arătat că conducerea Republicii Moldova nu-și dă seama că declarațiile și acțiunile belicoase sunt extrem de periculoase. Și înainte de a miza pe ajutorul României trebuie să se cunoască care este echilibrul de forțe. Iar el se prezintă astăzi așa.
În 2006, armata română a trecut de la serviciul militar obligatoriu la serviciul militar pe bază de contract și la standardele NATO. Efectivul său este de 70 de mii de oameni și aproximativ 40 de mii de rezerviști. Alți militari mai instruiți în România nu există. Și cel mai important - cu rare excepții, nu există nici doritori să lupte. În componența NATO, armata română s-a pregătit pentru războaie de tip colonial precum cele purtate în Irak, Afganistan și Siria împotriva unui inamic slab. Pentru a schimba această stare de lucruri este nevoie de timp.
Intensitatea, ferocitatea și amploarea acțiunilor de luptă din Ucraina au șocat nu numai societatea românească, ci și specialiștii militari. În mod clar România nu este pregătită pentru acest lucru.
Încă de la începutul creării statului, pentru a-și apăra interesele, România a compensat slăbiciunea economiei cu o diplomație puternică, cu servicii speciale profesionale și cu o puternică școală istorică. Dovada succesului acestei abordări este un fapt incontestabil: din cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea România a ieșit cu achiziții teritoriale.
Dar aici își dau seama la ce pot să ducă niște planuri care nu sunt susținute de o forță reală, lăsate la voia aventurii. Își aduc aminte și de faptul că Moldova a făcut parte timp de 200 de ani din componența Rusiei/URSS-ului și se află acum în mare măsură în sfera de influență a Moscovei. Românii sunt îngrijorați că autoritățile moldovenești, care au eșuat complet în problemele de economie și securitate energetică, vor să se mențină la putere pe seama escaladării rusofobiei și a exploatării "relațiilor frățești" dintre Republica Moldova și România.
Această precauție l-a determinat pe cunoscutul expert român pentru Rusia Armand Goșu să ajungă la o concluzie neașteptată într-un articol pentru publicația Revista 22: "În echipă cu Ungaria, România execută partitura Rusiei".
Articol de Zurab Todua, istoric, politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2010–2014)
Comentează