România exporta peste 200 de MW de electricitate vineri după-amiaza, în contextul în care energia eoliană este principala sursă de producţie, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.
Astfel, la ora 14:00, peste graniţă mergeau 244 de MW de energie electrică. Producţia naţională era de 7.357 MW, iar consumul, de 7.113 MW.
De altfel, România a fost exportator de energie pe tot parcursul dimineţii de vineri, în condiţiile în care în această vară importurile au fost preponderente.
Pe primul loc în topul producătorilor se aflau, la ora menţionată, cei din sectorul eolian, cu 1.813 MW (24,6% din total), urmat de hidrocentrale - 1.732 MW (23,5%).
Centrala nucleară de la Cernavodă genera 1.354 MW (18,4%), centralele pe cărbune - 1.065 MW (14,4%), cele pe hidrocarburi - 960 MW (13,5%), panourile fotovoltaice - 960 MW (5%) şi biomasă - 37 MW (0,5%).
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod portocaliu şi unul galben, valabile până vineri la ora 23:00, care includ intensificări ale vântului în sud-estul ţării, unde sunt concentrate majoritatea turbinelor eoliene din România.
România exporta peste 200 de MW de electricitate vineri după-amiaza - Energia eoliană este principala sursă de producţie
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1.884
Probleme grave la Booking.com: Datele clienților, compromise după un atac cibernetic. Vacanțele, în pericol
1.884

62
Cât curent au consumat românii de Paște
62

83
Probleme pe zborurile externe de Paște: rutele spre Europa de Vest, cele mai afectate de întârzieri și anulări
83

2.181
Care este valoarea pensiei medii din martie 2026. Ce arată cele mai recente date ale Casei Naționale de Pensii
2.181

3.171
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
3.171

1.511
Petrolul sare din nou peste 100 de dolari, iar bursele se prăbușesc pe fondul tensiunilor SUA–Iran
1.511

213
Iranul încearcă să repornească industria petrolieră după atacuri: refacerea infrastructurii ar putea dura până la două luni
213

77
Coreea de Sud își caută alternative energetice: negocieri avansate cu Kazahstanul pentru livrări de petrol
77

3.390
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.390

2.570
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
2.570

4.909
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
4.909

1.470
O nouă criză zguduie piața globală: Seceta amenință un colos energetic din SUA, în plin haos internațional al petrolului
1.470

1.981
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
1.981
















Comentează