Un consorțiu alcătuit din instituții medicale și academice de top din România pune bazele unui centru de referință în oncologie, menit să redefinească modul în care este abordat cancerul în țara noastră. Noul Centru Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC) va reuni tehnologie medicală de ultimă generație și soluții informatice de vârf pentru a inova procesul de diagnosticare și tratament al afecțiunilor oncologice.
Această inițiativă marchează un progres major în domeniul sănătății publice și este sprijinită prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Pilonului III, Componenta 12 – Sănătate, fiind parte integrantă a investiției 5, destinată consolidării capacității de intervenție în oncologie.
Proiectul reunește expertiza a cinci centre universitare și medicale de prestigiu: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, UMF „Victor Babeș” din Timișoara, UMF din Târgu Mureș, precum și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Scopul CNCC este de a deveni un punct central în dezvoltarea medicinei personalizate în România. Acesta va facilita accesul la metode moderne de diagnostic și tratament, prin implementarea unor platforme informatice integrate, echipamente de imagistică de înaltă precizie, tehnologii pentru analiza moleculară a tumorilor și infrastructură de cercetare pentru studii clinice. Totodată, centrul își propune să contribuie activ la formarea continuă a specialiștilor în oncologie și la diseminarea cunoștințelor științifice în domeniu.
Comentează