Reprezentanţi ai autorităţilor din România, Franţa şi Spania, precum şi ai întreprinderilor sociale din peste 20 de ţări, discută marţi, în cadrul Conferinţei europene "ACTIV! Recomandări pentru o politică publică împotriva săraciei şi excluziunii prin inserţia socio-profesională", măsuri concrete de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor dezavantajate, relatează News.ro.
Conferinţa, care reuneşte autorităţi din România, Franţa şi Spania, precum şi reprezentanţi ai întreprinderilor sociale din peste 20 de ţări, se desfăşoară în cadrul sezonului România – Franţa şi va propune măsuri concrete de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor dezavantajate, contribuind la diminuarea deficitului de forţă de muncă.
Aceasta în condiţiile în care în România, procentul persoanelor în situaţie sau în risc de sărăcie şi excluziune socială este al doilea cel mai ridicat după Bulgaria, reprezentând 39 % din populaţia totală.
Conferinţa europeană "ACTIV! Recomandări pentru o politică publică împotriva săraciei şi excluziunii prin inserţia socio-profesională" se desfăşoară începând de la ora 9:00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.