România Grecia, Bulgaria și Serbia, candidatură comună pentru Campionatul European de Fotbal din 2028 sau Campionatul mondial din 2030 (propuneri)

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-11-2018

Actualizat: 03-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Fotbal

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, vineri, după o reuniune la care a participat şi Viorica Dăncilă, că ţara sa, România, Bulgaria şi Grecia plănuiesc să depună o candidatură comună pentru găzduirea Campionatului European din 2028, relatează Reuters.

Vucic a precizat că o astfel de candidatură le va da celor patru ţări şansa de a-şi îmbunătăţi infrastructura şi stadioanele.

O purtătoare de cuvânt a guvernului bulgar a confirmat că au existat discuţii despre o candidatură comună pentru 2028.

Tot vineri, premierul Bulgariei, Boyko Borissov, a declarat că ţara sa, România, Grecia şi Serbia vor analiza posibilitatea depunerii unei candidaturi comune pentru găzduirea ediţiei din 2030 a Cupei Mondiale.

“Cred că merită să discutăm propunerea premierului grec Alexis Tsipras”, a spus Borissov într-o conferinţă de presă prilejuită de o reuniune România-Bulgaria-Grecia-Serbia, la Varna.

Tsipras a spus că cele patru naţiuni vor discuta despre posibilitatea de a candida pentru organizarea unui eveniment sportiv important în următorii zece ani.

“Aşa cum Bulgaria şi Italia au găzduit Campionatul Mondial de volei, cele patru ţări – Serbia, Grecia, România şi Bulgaria – pot candida pentru a găzdui CM de fotbal din 2030”, a precizat Borissov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri