România și Bulgaria fac ședință comună de guvern: Ce a negociat Mihai Tudose cu omologul său

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 18-07-2017

Actualizat: 18-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Mihai Tudose şi omologul bulgar, Boiko Borisov, au agreat într-o discuţie telefonică purtată luni ca în luna septembrie să aibă loc o nouă reuniune comună a guvernelor român şi bulgar, la Varna, unde vor fi stabilite detaliile înfiinţării unei trilaterale între România, Bulgaria şi Grecia, pe agenda căreia va fi inclusă şi stimularea turismului în regiune.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul convorbirii, cei doi premieri au discutat despre posibilităţile de cooperare între cele două ţări în ceea ce priveşte infrastructura, turismul, dar şi în alte domenii pentru finanţarea cărora vor fi folosite fonduri europene.

Citește și: Lagăr de concentrare pe bani publici! Cruzimi fără margini într-un oraș important din România și România riscă sancțiuni usturătoare

Sursa citată precizează că, în contextul deţinerii de către Bulgaria a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului 2018, s-a discutat despre posibilităţile de cooperare pe proiecte comune între cele două state în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi Mării Negre.

În comunicat se arată, totodată, că premierul român a propus conectarea capitalelor Bucureşti - Sofia - Atena printr-o linie feroviară rapidă de persoane, aspect la care vor lucra miniştrii Transporturilor din cele trei ţări.

Citește și: Alarmă de gradul 0! Dezvăluire: care ar fi de fapt planul real al PSD cu taxele și impozite

"Tot pe partea de infrastructură, s-a agreat accelerarea proiectelor celor două poduri peste Dunăre, între Turnu Măgurele - Nicopole şi Călăraşi - Silistra", potrivit aceleiaşi surse.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri