România intră în criză - protestele din justiție se extind! Procurorii de la Parchetul Sector 1 își suspendă activitatea, Guvernul Bolojan sub presiune

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-08-2025 17:32

Actualizat: 27-08-2025 20:32

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a decis, în unanimitate, prin Hotărârea nr. 2/2025 din 27 august 2025, să declanșeze un protest de amploare față de proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților, potrivit unui comunicat de presă.

Procurorii au transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un punct de vedere oficial prin care solicită avizarea negativă a proiectului legislativ. În paralel, au hotărât să suspende activitatea începând cu 28 august 2025, până la retragerea propunerii legislative de către inițiatori.

Ce presupune protestul procurorilor de la Parchetul Sector 1

Conform hotărârii, procurorii vor suspenda majoritatea activităților, fiind soluționate doar cazurile urgente. Printre măsurile adoptate se numără:

  • Suspendarea urmăririi penale – exceptând dosarele în care s-au dispus sau se preconizează măsuri preventive;
  • Suspendarea supravegherii urmăririi penale – cu aceleași excepții;
  • Suspendarea primirii dosarelor penale de la organele de cercetare, dacă acestea vizează finalizarea urmăririi penale sau luarea unor măsuri procesuale;
  • Suspendarea participării procurorilor la ședințele de judecată, cu excepția cauzelor privind măsuri preventive, ordonanțe de protecție și alte situații urgente;
  • Suspendarea soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
  • Suspendarea soluționării cererilor formulate de părți, instituții sau alte entități;
  • Suspendarea activităților conexe urmăririi penale, inclusiv soluționarea cererilor pentru prelungirea dreptului de circulație, cu excepția ordinelor de protecție provizorii;
  • Suspendarea activității cu publicul și a audiențelor.

Val de proteste

Protestul procurorilor de la Parchetul Sector 1 face parte dintr-un val mai amplu de nemulțumiri care afectează justiția, sănătatea, educația și administrația publică.

Judecătorii de la Curțile de Apel București, Galați, Alba Iulia, Oradea, Constanța, Iași și Ploiești au decis să suspende toate ședințele de judecată, cu excepția celor care privesc măsuri preventive sau privative de libertate.

Tribunalul București a confirmat că 181 de judecători au votat în unanimitate pentru protest, ca răspuns la reforma pensiilor anunțată de Guvern.

Protestele se desfășoară pe fondul măsurilor guvernamentale de austeritate care afectează întreaga clasă muncitoare. Sindicaliștii cer dialog real, respectarea legii și garanții pentru drepturile angajaților din sectorul public și privat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri