Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România își coordonează acțiunile cu Bulgaria pentru a obține ridicarea controalelor Schengen la frontierele terestre

Ankasam
mini schengen Balcani

România şi Bulgaria se coordonează să obţină, "cât mai curând posibil" ridicarea controalelor la frontierele terestre în spaţiul de liberă circulaţie europeană Schengen, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la Sofia, conform Agerpres.

Ea a avut o declaraţie de presă comună cu ministrul bulgar de Externe, Mariya Gabriel.

"Am agreat să menţinem cooperarea şi coordonarea strânse, în contextul în care continuăm demersurile privind implementarea deciziei de la 31 martie, anul acesta, cu susţinerea Comisiei Europene. Mai mult, am hotărât să ne coordonăm astfel încât să obţinem, cât mai curând posibil, decizia de ridicare a controalelor de la frontierele terestre. În acest sens, vom continua dialogul cu partenerii austrieci, cu celelalte state membre şi, evident, cu Comisia Europeană, pentru adoptarea acestei decizii", a spus Odobescu.

Flancul estic NATO

Şefa diplomaţiei române a adăugat că a discutat cu colega sa de la Sofia aspecte privind securitatea din Marea Neagră şi riscurile războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

"Am subliniat importanţa consolidării posturii de apărare şi descurajare a NATO, pe Flancul Estic", a arătat ministrul român.

În acest sens, demnitarul a evocat acordul România - Bulgaria-Turcia de deminare la Marea Neagră, "o dovadă concretă" a modului în care cele două state pot coopera în regiunea Mării Negre, "într-un context dificil".

De, asemenea, în cadrul consultărilor cu omologul bulgar, ministrul Luminiţa Odobescu a salutat evoluţiile pozitive recente privind avansarea proiectelor de infrastructură de interes major pentru ambele state - proiectul FastDanube, respectiv construcţia unui nou pod peste Dunăre, de natură să contribuie semnificativ la consolidarea interconectivităţii regionale, precizează MAE.

În planul agendei europene, ministrul Luminiţa Odobescu a exprimat sprijinul ferm al României pentru avansarea extinderii ca politică europeană cheie, atât în ceea ce priveşte Balcanii de Vest, cât şi faţă de candidaţii estici, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.