Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România își 'scufundă' corvetele, după candidatura lui Iohannis la NATO

HotNews
corvete

Guvernul Ciolacu închide, joi, procedurile de achiziție a celor 4 „corvete multifuncționale”, după o sumedenie de probleme care au împiedicat România să ajungă la un acord cu producătorii străini. Demersul politic apare imediat după ce președintele Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la funcția de secretar general NATO.

Povestea începe în 2016 când fostul guvern tehnocrat Dacian Cioloș încheie un contract cu șantierul naval olandez Damen de la Galați pentru construirea a patru corvete multirol de ultimă generație, la un cost de aproximativ 1,6 miliarde de euro (inclusiv TVA). Pe lângă navele de luptă tip SIGMA 10514, România ar fi urmat să primească și rachetele aferente, suport logistic și instruirea echipajului. Încă din 2007 CSAT-ul catalogase programul de înzestrare „Corvetă multifuncţională” ca fiind de importanţă strategică pentru România, iar  lucrurile s-au precipitat după ce Rusia a anexat în 2014 peninsula Crimeea.

Însă următorul cabinet, guvernul PSD Sorin Grindeanu, a abrogat hotărârea de Guvern spunând că procedura era ilegală și că achiziția trebuia să fie aprobată de Parlament.

În 2018, fostul guvern PSD Viorica Dăncilă reia procedura de înzestrare și de data aceasta este ales pentru a construi corvetele grupul francez Naval Group, oferta lor financiară fiind de aproximativ 1,2 miliarde de euro, așadar mai ieftină decât cea a olandezilor. Francezii urmau să livreze României modelul de corvetă Gowind 2500 care s-a mai vândut forțelor armate din Egipt, Malaysia și Emiratele Arabe Unite.

Și iar au apărut problemele.

Proces și negocieri eșuate

Mai întâi, licitația corvetelor a fost blocată în ianuarie 2019, după ce un secretar de stat proaspăt demis a sesizat Parchetul Militar cu privire la suspiciuni că procedura s-ar fi realizat ilegal.

Apoi, olandezii de la Damen și italienii de la Fincanteri, care participaseră la licitație, au intentat un proces în care au cerut anularea procedurii de atribuire a contractului către francezii de la Naval Group.

Principala problemă a fost că după atribuirea contractului către francezi, România și Naval Group nu s-au mai înțeles pe semnarea contractului.

„În data de 16.07.2023, ca urmare a refuzului ofertantului desemnat câștigător de a răspunde la invitația de semnare a acordului-cadru și a contractului subsecvent, s-a constatat că entitatea declarată câștigătoare nu își menține oferta”, conform Guvernului.

Actualul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, a explicat recent

`Programul a fost întrerupt de noi din motive neimputabile Ministerului Apărării Naţionale, a fost o relaţie contractuală între o firmă dintr-o ţară aliată şi o firmă din România. Contractul nu s-a desfăşurat în parametrii pe care noi îi aşteptam, motiv pentru care acest lucru s-a întrerupt ”, a declarat Tîlvăr.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.