România, o țară neprietenoasă cu angajații și familiile - În topul celor mai mari taxe pe salarii din Europa

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-05-2025 06:59

Actualizat: 29-05-2025 09:59

Article thumbnail

Sursă foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia

România se află printre țările europene cu cele mai împovărătoare sisteme de taxare a salariilor, potrivit unei analize recente realizate de Profit.ro și Euronews pe baza datelor Eurostat.

În rândul celor 31 de state analizate – inclusiv toate țările membre ale Uniunii Europene, plus Elveția, Norvegia, Islanda și Turcia – România se situează în topul celor șapte țări în care angajații rămân cu mai puțin de două treimi din salariul brut, indiferent de scenariul familial analizat.

Diferențe majore între salariile brute și cele nete în Europa

Salariul net – suma care rămâne în mână după plata impozitelor și contribuțiilor sociale – variază considerabil de la o țară la alta. Aceste diferențe sunt cauzate în principal de politicile fiscale și sociale diferite, inclusiv de prezența sau absența alocațiilor familiale și de nivelul contribuțiilor la asigurările sociale.

În medie, în 2024, un angajat european fără copii păstrează 68,6% din salariul brut. România se situează sub această medie, cu un procent de doar 63,1%. Mai puțin decât românii păstrează belgienii (60,3%), lituanienii (61,8%) și germanii (62,6%).

România, lider în taxarea familiilor cu un singur venit

Diferențele devin și mai vizibile în cazul familiilor cu copii. În scenariul unui cuplu cu doi copii și un singur venit, România se plasează pe ultimul loc din Uniunea Europeană, cu un venit net de doar 70,4% din salariul brut – cu mult sub media UE de 82,6%. În schimb, în Slovacia și Polonia, venitul net poate depăși chiar și 100% din salariul brut, datorită alocațiilor generoase și sistemului de impozit negativ, care compensează familiile cu venituri mici.

Aceste date sugerează că România nu are politici fiscale favorabile familiilor, iar sistemul actual de impozitare penalizează în special gospodăriile cu un singur venit.

Și cuplurile cu două venituri, afectate de fiscalitate

Nici în cazul familiilor cu doi angajați și doi copii România nu scapă de topul taxării. Cu un procent de doar 66,7% din salariul brut care rămâne în buzunarele familiei, România este din nou printre cele mai împovărătoare state europene. Media UE pentru acest scenariu este de 73,6%, iar țări precum Slovacia (88,9%) sau Cehia oferă condiții mult mai bune pentru familiile cu doi copii.

Țările unde angajații păstrează cei mai mulți bani

La polul opus, Cipru și Elveția sunt lideri în ceea ce privește veniturile nete, cu procente de peste 80% din salariul brut. Alte țări în care angajații păstrează cel puțin 75% din venitul brut includ Estonia, Cehia, Bulgaria, Spania, Suedia, Slovacia, Polonia și Portugalia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri